De cînd a pierdut alegerile pentru fotoliul de primar, Nicușor Ciumacenco a intrat într-un con de umbră. De fapt, este beznă de-a binelea în jurul celui care, prin 2010, părea că are șanse să devină primarul Galațiului. Iată că un eveniment neprevăzut l-a scos la lumină pe fostul și poate viitorul candidat.
Instituția care îi verifică la unghii și batiste pe toți cei care ocupă și aspiră la o funcție publică (a se citi ANI) s-a trezit peste noapte că fostul viceprimar al Galațiului, Nicușor Ciumacenco, este în conflict de interes și puțin incompatibil. Mai bine zis era, deoarece toate acuzațiile vizează perioada 2008-2012 cînd subiectul se învîrtea prin primărie și visa la fotoliul de la ultimul etaj. Potrivit anunțului Agenției Naționale pentru Integritate, Nicușor Ciumacenco a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, în perioada exercitării mandatului de viceprimar, a votat favorabil două hotărâri ale Consiliului Local Galați, prin care s-au alocat, cu titlu de cotizație, bani pentru Fundația „Andreiana Juventus”, al cărei președinte era. ANI face referire la ședința CL Galați din 01.06.2010 în cadrul căreia a fost aprobată suma de 25.500 lei/an Fundației ”Andreiana Juventus”. În plus, la data de 15.06.2012, Agenția Națională de Integritate a mai constatat în cazul lui Nicușor Ciumacenco și existența stării de incompatibilitate deoarece fostul viceprimar ar fi avut un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor Consiliului Local.
Salariații ANI au probleme cu matematica
Nu ne erijăm în avocatul lui Ciumacenco, dar două dintre afirmațiile bugetarei ANI merită subliniate deoarece sunt făcute pe banii noștri. Potrivit referatului ANI „în calitate de consilier local, Nicușor Ciumacenco a participat la ședința ordinară a C.L. Galați din data de 01 iunie 2010 și a votat aprobarea contribuției Consiliului Local Galați ca membru fondator al Fundației ”Andreiana Juventus” de la 12.000 lei/an la 25.500 lei/an. La data de 08 septembrie 2010, a fost numit Președinte al Fundației ”Andreiana Juventus”. Un calcul simplu arată că, în momentul votului, Ciumacenco nu era președinte la fundație. El a ajuns acolo trei luni mai tîrziu, destul timp pentru cerneala de pe actul votat de consilieri să se usuce. Apoi, în comunicatul ANI se mai spune că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii. Nicușor Ciumacenco însă se jură că nu a primit nici o notificare și că a aflat din presă de noua încurcătură în care a intrat.
ANI, nani, puiul mamei
Nicușor Ciumacenco spune că este nevinovat și îi bănuiește pe adversarii politici că ar sta în spatele acțiunii. Dacă este sau nu vinovat, asta va decide probabil instanța. Decizia ANI însă l-ar putea trimite pe Ciumacenco înapoi la nani, pentru vreo trei ani. Potrivit legii „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […].De asemenea, persoana față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.