Nenea Isus Hristos a fost băiat bun. Nu a fumat, nu a băut la viața lui, dar cu toate astea a murit de tînăr. L-au plîns babele atunci de le-a sărit baticul de pe frunte. Și îl plîng și în ziua de azi. Vorba aia, un băiat așa de tînăr să se prăpădească la doar 33 de ani? Dar adevărul este că și Isus a căutat-o cu lumînarea. S-a luat în bețe cu toți, s-a apucat el să propovăduiască creștinismul, să facă prozeliți. Destul de neinspirată mișcare căci, dacă își vedea de treaba lui, Isus putea trăi liniștit pînă la adînci bătrîneți, precum un adevărat guru (nu fugar, ca Guru Bivolaru), înconjurat de femei gata să îl urmeze orbește și să trăiască din donațiile celor bogați. Dar el, nenea Isus, nu și nu. Am impresia că lui Isus i-a cam plăcut să ducă crucea aia imensă pe umeri. Și îl cred pe cuvînt, căci pe vremea aia nu erau săli de forță, de fitness, unde să îți lucrezi mușchii spatelui. Mă gîndesc că, totuși, Isus a avut noroc că a fost răstingnit, că a murit atunci, căci vă dați seama ce febră avea a doua zi de la cît a cărat în spate crucea aia mare cît un bloc cu 10 etaje?
