Am găsit o poză cu Marius Mărgărit în care, ce să vezi, deputatul PSD nu face nimic. Da, știm, pe lângă senatorul Bacalbașa toți parlamentarii pesedei par performanți, fie și din perspectiva că îi putem suspecta că sunt întregi la cap. A, și pentru că nu se îmbracă ca niște cerșetori, dar asta e altă poveste.
Ce credeți că vrea să transmită Marius Mărgărit cu poza asta? E simplu, absolut nimic. Marius Mărgărit are o activitate de parlamentar egală cu cele 7 minute vorbind în plen. Pe cias! Dar asta e o performață oarecum cuantificabilă. Nu același lucru putem afirma despre performanțele deputatului PSD pe rețeaua de socializare Tinder. Unde vorba unor babe, cică ar avea ceva experiență.
În zona Tinder, deputatul Marius Mărgărit pare să fie extrem de online. Doar că nu știm și cu ce rezultate. Revenind la poză. Privindu-l pe Marius Mărgărit, ai putea crede că ține o conferință de presă. Nu-i cazul, n-a ținut niciuna în toți cei aproape patru ani de mandat. Sau că vorbește cuiva.
Ei bine, dacă fotograful nu se pune, Marius Mărgărit vorbește cu Zâna Măseluță, aflată undeva în spatele luminilor.
Ar fi de apreciat, totuși, atitudinea încrezătoare a deputatului. Nu-i așa că pare sigur pe el?! Mi se pare și normal. Atunci când știi că n-ai făcut nimic tot mandatul, nu ai cum să nu fii convins că ești fără de greșeală.
Totuși, ceva nu e în regulă în poza asta. Observați că în preajma lui Marius Mărgărit până și roșul pesedist de sorginte iliesciană pălește. Și devine așa un pink-tinder în tendințe, cu irizări trandafirii de-un roz-bombonel.
Nu știm ce se va întâmpla la alegeri, dar dacă Marius Mărgărit își convinge toate prietenele de pe Tinder, va da o grea lovitură oponenților politici.
Citește și: Cina cea de taină a PSD a avut loc la Barcea!