Unul dintre cele mai bune terenuri din Galați, în suprafață de 1,3 hectare, zace nefolosit și fără a produce vreun beneficiu pentru comunitate. La mai bine de șase ani, de când a fost dat în concesiune pentru 49 de ani. Prin încredințare directă.
Golful de ambarcațiuni o investiție ratată. Este vorba de 13.056 de metri pătraţi, în zona Uzinei de Apă nr. 1. Cu acces către Plaja Dunărea, în dreapta zonei Trecere Bac.
În iulie 2017, Primăria Galați motiva că a dat acest spațiu către Marina Danubius SRL. Pentru că această companie „propune un proiect amplu de modernizare cu spații de petrecere a timpului liber dar și un golf de ambarcațiuni demn de un oraș port la Dunăre”.
Societatea avea la dispoziție cinci ani pentru (Golful de ambarcațiuni) așa-zise investiții de 1 milion de euro. Au trecut mai bine de șase ani. Și nu s-a întâmplat nimic: niciun euro sau picior de investitor nu a deranjat boscheții sau broaștele din zonă.
Atrăgeam atenția încă de atunci, în calitate de lider al consilierilor locali PNL, că este vorba de o mascaradă și nu de o investiție serioasă. Din păcate, am avut dreptate. Cer municipalității să anuleze acest contract și să lase posibilitatea investitorilor adevărați să dezvolte ceva în zonă. (Onuț Atanasiu, deputat PNL)
Cât privește alegerea primăriei, Marina Danubius S.R.L., societatea nu a desfășurat nicio activitate din 2016 până în prezent, raportând o cifră de afaceri zero.
Suma pe care ar trebui să o achite Marina Danubius S.R.L. lunar drept concesiune este de 1.250 de lei, mai puțin decât chiria unei garsoniere în Galați. (P)