Puteți răci liniștiți! Ministrul Sănătății a anunțat marți că țara geme de medicamente care se prescriu la răceală și gripă. Cică nu-i nicio criză a medicamentelor. Va apărea chiar și o procedură de aprovizionare, astfel încât bolnavii să aibă unde să-și consume veniturile.
Nu vă mai perpelim și vă anunțăm că ministrul Alexandru Rafila a avut azi o întâlnire cu reprezentanţii firmelor de medicamente din România. Concluzia a ieșit vioi în calea cetățenilor cu febră: în țărișoară nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. Copiii și adulți pot sta liniștiți în pat, pastile există!
„Concluzia este că nu este o criză de paracetamol şi ibuprofen. Chiar, în momentul de faţă, faţă de alte ţări din Europa care au dificultăţi în furnizarea de paracetamol, în România nu avem aceste probleme datorită fabricilor de medicamente care produc aici, în ţara noastră, aceste substanţe şi există atât variantele pentru adulţi, cât şi variantele pentru uz pediatric.” (ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila)
Ca să fie treaba bună, experții vor stabili o procedură astfel încât toate farmaciile să fie aprovizionate cu orice formă disponibilă de paracetamol şi ibuprofen, indiferent de denumirea comercială.