Europenii descălecați în jud. Harghita au trimis la munca de jos doi cetățeni asiatici, angajați ai unei brutării – au voie să ducă gunoiul, nu să frământe aluatul.
Mongolii din satul Ditrău, jud. Harghita, au decis că angajații srilankezi ai unei brutării nu sunt demni să le facă pâine – ungurii fiind, așa cum se știe, o rasă superioară. Peștilor. Preotul din comuna în care a avut loc evenimentul a fost în fruntea hoardelor protestatare.
“Am potcovit caii, am ascuțit săbiile, și în cel mai pur spirit creștinesc, i-am spart. Pe ei, pe mama lor!”, a declarat preotul comunei, I.P.S. Tibor Topor.
“Iooooi, la gunoi cu ei!”, a declarat un alt pui de dac din jud. Harghita.
Cetățeanul european Puskas Elemer, primarul, se face că nu ține cu ungurii.
“Eu sunt doar un mediator, nici nu știu de ce îmi miroase gura, că usturoi românesc nu mănânc. Ăla chinezesc e mult mai bun și nici nu miroase. O fi de la poluare. Sau poluție?! E grea limba europeană”, a declarat alesul local.
Dintr-una-n alta, problema a rămas gravidă, și a și născut. Progenitura are numele Raszisma Unguroizda. Este o fetiță sănătoasă, care va perpetua specia. Nazismul are picioare lungi, ura de rasă e prezentă și in secolul 21, doar că e machiată. Și asta la noi în țară. Nu în Mongolia.
Preotul din comună se declară mirat
“Sf. Scriptură e plină de aberații, cică să-i iubim pe toți ca pe noi înșine. Bă, ăla a și băut ceva la cină, în taină!”, a prea-cuvântat I.P.S. T. Topor. Acesta s-a dezis ulterior de această declarație, pentru că nu există dovezi.
Așa cum noi am plecat la muncă pe afară în anii ’90, evadând din lagărul medieval comunist, tot așa pleacă și oamenii ăia din Sri Lanka și nu numai. S-au săturat de lipsuri, tot ce vor e să muncească pe ceva, nu pe nimic. Și ce găsesc în România? Rasism. Batjocură. Și cred că așa sunt românii. Și că ăsta e creștinismul, cel reprezentat de preotul Toporist. Trist.
Există totuși și oameni adevărați în județele geto-dacice Covasna-Harghita, dar la ora interviului dormeau. Ne-au lăsat însă o foaie A4 în geam, pe care au scris:
“Ioooooi, cât de proști puteți fi! Vă facem de păcat la voi în țară, când vrea popa noastră!”
Citește și: Dacii din Harghita nu suportă asiaticii veniți la muncă