Azi dimineață, directoarea Liceului Pedagogic a dat dovadă de mult calm și prezență de spirit atunci cînd a auzit că în liceu are loc un incendiu. Aiurea, Daniela Ana Popa a demonstrat că are centura neagră la isterisme, a intrat în fibrilație și s-a comportat ca o păpușă Barbie pusă pe automat.
Ce vreau să zic. În loc să vadă despre ce e vorba și să constate că s-a afumat un covor de la un fir improvizat ce alimenta un calorifer, directoarea Daniela Popa a chemat pompierii, politția, ISU, pe șeful ei, inspectorul școlar general Doruleț Resmeriță, și cine știe pe cine ar mai fi chemat dacă nu o trezea lumea din jur la realitate.
Dar adevărata situație incendiară de la Pedagogic e chiar directoarea Daniela Popa. O păsărică ofuscată rău s-a grăbit să-mi spună cum a ajuns Daniela directoare la Pedagogic. Pe ușa din dos, normal, unsă de Resmeriță pe criterii ce țin de echilimbistică.
Să vă fac schema. Daniela are o calitate aparte. E fiică de popă de Rediu. Și aici intră în scenă Casian care l-a aburit pe Resmeriță, spunîndu-i că duduia e credincioasă și familistă (n.a. deși am înțeles că e domnișoară, pardon, necăsătorită). Și cum stătea ea asta vară prin inspectorat, fiind inspector de specialitate la istorie, Resmeriță a văzut-o, i s-a făcut milă, a mai primit un telefon de la Casian și gata, a uns-o directoare. La urma urmei a avut și Daniela un mare merit. A știut cum să treacă prin furcile caudine ale lui Resmeriță, nu?
Situație incendiară la Pedagogic
-->