Vă povesteam zilele trecute despre primele doze de vaccin anti-Covid care au ajuns în România dar au ocolit cu grijă zona Galați-Brăila (vezi aici). Atunci ne miram și mimam revolta. Ei bine, între timp în România a ajuns și a doua tranșa cu vaccinuri. V-ați prins, nici aceasta nu este destul de bună pentru pielea greu încercată a gălățenilor și brăilenilor.
Zona Galați-Brăila a ajuns un fel de fundătură a României. Uitată la frontiera extremă a UE, zona nu are investiții și nici respect din partea autorităților, oricare ar fi acestea. Dovezi sunt cu duimumul în ultimii 30 de ani, iar ultima are legătură cu campania de vaccinare. Strategia nu i-a inclus pe fraierii de pe malul Dunării, nici măcar simbolic, cu câteva vaccinuri bune de scos ochii și de făcut poze.
A doua tranșă cu doze de vaccin sosește marți în România. 140.000 de doze sunt distribuite pe parcursul zilei în orașele București, Iași, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Brașov și Timișoara. La fel ca în prima etapă, vor fi vaccinate cadrele medicale din diferite spitale. Vor fi vaccinați medicii și asistenții lor, pentru că cetățenii din restul țării ceilalți mai „de lumea a treia”.
„Pentru concidatinii nedumeriți, stați liniștiți, a doua tranșă de vaccin care vine în țară ar fi astăzi și nu va fi distribuită în niciun caz acestei zone “minore”. Probabil, au aflat că în Moldova unele lucruri se pot finaliza mai bine pe beție sau mahmureală, așa că ciocniți clondire și de san’Vasile.” (medicul Paul Ichim, sursa FB)