Vă povesteam ieri că românii au băgat frica în lumea întreagă deoarece fug de săpun, dar mai ales de vaccin (vezi aici).
Totuși, ăsta nu-i motiv de bucurie. Foarte mulți dintre cei care au contribuit la ocuparea primului loc în lume la decese COVID au treabă pe la spital sau prin curtea acestuia.
S-a umplut Spitalul Județean din Galați cu bolnavi COVID 19. Asta nu mai e o noutate. Nu mai este o știre nici faptul că bolnavii așteaptă eliberarea unui pat pe holuri, pe scaune și în containerele amplasate în curte. Mai nou, însă nici scaune nu mai sunt, iar containerele s-au umplut ochi.
Ca să nu-i țină pe bolnavi cu fundul pe bordură, medicii de la Județean au căutat soluții.
Uite așa de la SMURD au primit autospeciala de transport victime multiple, iar de la Serviciul de Ambulanță a venit o salvare folosită mai rar. Cele două mașini au fost transformate în saloane pentru cetățenii care au nevoie de un pat și oxigen.
Peste 90% dintre cei internați la Galați sunt nevaccinați, spun medicii. Tot medicii spun că vaccinul este gratuit, dar nebunia din spitale nu. Iar doamna cu coasa aproape nu mai face față valului de mușterii.