Am descoperit o grădiniță la care ar trebui trimiși copiii politrucilor care mănâncă rahat despre elevi, viitor, performanță și învățământ. Este vorba despre grădinița dintr-o localitate gălățeană care arată că într-un vis. Într-un vis urât, exact ca ticăloșii și incompetenții care au ajuns în funcții publice.
Imaginile alăturate nu au fost realizate pe un vârf de munte, pe o insulă părăsită, într-o zonă lovită de război sau la Cernobîl. Fotografiile au fost făcute în prima zi de școală, la o grădiniță situată în localitatea Smârdan, la câțiva kilometri distanță de orașul Galați. Pe scurt, locul de joacă este distrus și reprezintă un pericol pentru copii, iar spațiul verde arată ca un boschete uriaș.
Așa arată grădinița din Smârdan, pentru că atât pot primarul, consilierii locali, conducerea școlii și cadrele didactice. Bani pentru grădiniță nu sunt, pentru că, probabil, au crescut salariile prin primărie, dar nici bunăvoință nu există.
Dacă nu au găsit bani ca să repare locul de joacă, măcar să fi făcut o clacă și să fi curățat buruienile și iarba arsă de soare. Așa, măcar de ochii lumii, cât să nu vadă părinții în ce hal de nesimțire se scaldă cei cărora le plătesc salariile.