S-a făcut liniște în parcul auto Transurb. Vechile autobuze care împreună adună milioane de kilometri și sute de primăveri au avut un șoc când au aflat ce surpriză le-a pregătit Primăria Galați: le aduce niște surate din viitor numite autobuze hibrid.
Nu-i glumă: Primăria a semnat joi un contract cu reprezentanții unei companii din Polonia care va construi 20 de autobuze electrice-hibrid. Unul dintre ozn-uri a fost prezentat în fața sediului Primăriei ca să știe cetățenii pe ce vor da banii, vreo 34 de milioane de lei.
„Continuăm modernizarea transportului public în comun pentru a oferi gălățenilor cele mai bune condiții de călătorie. Pentru prima dată, gălățenii vor putea circula cu autobuze hibrid noi, cu un consum redus de combustibil și cu toate dotările la cele mai înalte standarde. Din primul moment am susținut să cumpărăm doar mijloace de transport noi, urmând să aducem și 18 tramvaie noi.” (primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu)
Noile autobuze au 12 metri lungime, trei uși, o capacitate de transport de minimum 90 călători, podeaua coborâtă, posibilitate de acces pentru persoanele cu dizabilități, aer condiționat, camere video, sistem GPS și instalații pentru echipamentele de e-ticketing. Conform caietului de sarcini, autobuzele care vor ajunge în parcul auto Transurb vor avea motoare diesel Euro VI, cu un consum redus de combustibil, iar pentru alimentarea motorului electric se va utiliza un sistem de stocare a energiei electrice.
Conform înțelegerii, primele două autobuze vor ajunge la Galați până la finalul anului, iar următoarele 18 vor fi livrate în cel mult 10 luni. Contractul vizează doar un lot de autobuze. În total, Primăria Galați vrea să cumpere 50 de autobuze electrice.