Să tot fie 5-6 ani de cînd scriu despre falimentul mişcării sindicale din Combinat. Despre faptul că muncitorii nu mai dau doi bani pe liderii care stau cu curul pe banii strînşi din cotizaţii, iar la negocieri nu au fost, nu sînt şi nici nu vor fi vreodată în stare să obţină ceva în plus faţă de firimiturile aruncate în sictir de senior managerul Ionel Borş. Siderurgiştii au fost înşelaţi pe rînd de Maricel Oancea, Emil Mihăilă, Adrian Adăscăliţei, Ilinca Diaconu şi Gheorghe Tiber. Unii dintre ei şi-au făcut suma şi s-au retras la vilele lor de la Smîrdan (Oancea şi Mihăilă), iar alţii (Adăscăliţei şi madam Ilinca) au acceptat rolul de slugărăi ai lui Borş. Tiber s-a încăpăţînat să mimeze în continuare grija faţă de siderurgişti, urlînd de nebun că lui i se rupe inima de muncitori, motiv pentru care nu poate să doarmă noaptea.
Astăzi, Tiber s-a făcut de căcat cu mitingul lui de protest, la acţiune nefiind prezenţi decît 50-60 de inşi. Liderul de la Solidaritatea a fost chiar nesimţit în momentul în care a insinuat că el este un mare haiduc, care a vrut să se bată pentru binele muncitorilor, dar aceştia au fost laşi şi nu au înţeles să-l urmeze în luptă. “Am încercat să chemăm oamenii în stradă să îşi strige nemulţumirile şi să tragă un semnal de alarmă faţă de starea jalnică a siderurgiei româneşti şi de apropierea falimentului la ArcelorMittal. Nu au venit alături de noi, care ne-am manifestat ca nişte adevăraţi patrioţi şi tot ca nişte adevăraţi patrioţi nu ne rămâne decât să ne retragem în munţi”, a spus Gheorghe Tiber în faţa mulţimii formată din cei 60 de penibili, care cu siguranţă s-au călcat în picioare ca să prindă bilet la miting.
Dacă era bărbat adevărat, Tiber recunoştea că lumea nu a venit să protesteze alături de el (nici astăzi, nici în luna martie 2009, nici în vara lui 2008), pentru că este lipsit de credibilitate şi se gîndeşte doar cum să-i opereze la portofel pe fraierii de membri de sindicat.
Nu am înţeles de ce Tiber a folosit pluralul atunci cînd a afirmat “nu ne rămîne decît să ne retragem în munţi”. Adică Tiber este mai mulţi sau doar suferă de personalitate multiplă şi are nevoie de tratament medical de specialitate?
Nişte penibili
-->