Salariul mediu al unui angajat la stat a ajuns să fie aproape de două ori mai mare față de cel înregistrat de un gălățean în mediul privat. Nici măcar bucureștenii nu reușesc să se apropie.
Salariul mediu net în „administrația publică și apărare” a depășit 6.000 de lei în iunie 2023. Asta conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Salariul mediu brut în acest sector este de 10.083. Fapt ce explică revolta personalului din Finanțe, la sfârșitul săptămânii trecute.
În ultimul an, beneficiile din „administrație publică și apărare” au crescut considerabil, dacă luăm în calcul că în august 2022 era de 8.858 lei, brut, respectiv 5.238 lei net.
Salariu mediu la stat versus privat
Nu tot sectorul bugetar a avut parte de majorări. În luna iunie 2023, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (-0,8%), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (-0,5%).
În învăţământ, câștigul salarial mediu net a crescut cu 1,5% faţă de luna precedentă. În această activitate, evoluţia câştigului salarial mediu net din luna iunie 2023 comparativ cu luna precedentă a fost influențată de aplicarea prevederilor legale în vigoare. Dar și de de acordarea ȋn luna mai 2023 a biletelor de valoare (tichete de vacanţă) în marea majoritate a instituţiilor din învăţământul preuniversitar. Au contribuit reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare, precum și încetarea grevei din sistemul public de învăţământ.
În timp ce la stat media a depășit borna celor 10.000 lei brut, câştigul salarial mediu brut din economie a fost 7.364 lei în iunie, cu 135 lei (+1,9%) mai mare decât în luna mai 2023.
Câştigul salarial mediu net a fost 4.600 lei, în creştere cu 57 lei (+1,3%) față de luna mai 2023.
Cel mai mare salariu mediu net este în București, de circa 5.800 de lei, în vreme ce în Galați rămâne în zona a 3.300 lei.