Semnat de mai bine de un an, la Paris, acordul ce prevede colaborarea dintre România și Franța pentru modernizarea portului și vămilor din Galați a rămas cum s-a promis: la vorbe.
Modernizarea portului și vămilor din Galați a fost discutată pe 12 septembrie 2022. Atunci autoritățile celor două state anunțau că vor să se implice în dezvoltarea porturilor și vămilor estice. Motivul: sprijinirea exporturilor de grâne ucrainene.
România şi Franţa au semnau atunci, la Paris, un acord în domeniul transporturilor. Franţa se angaja să sprijine România pentru a creşte eficienţa fluxurilor de cereale ucrainene. Vizate erau porturile Constanţa, Galaţi și Canalul Sulina. În plus, se dorea o mai bună dotare a punctelor de frontieră terestră dintre România şi Ucraina.
„Acest acord de colaborare, dincolo de rolul lui punctual, în sprijinirea fluxurilor de marfă din Ucraina, prin România, spre restul lumii, poate fi punctul de plecare a unei colaborări pe termen lung. Rezultatele acestui protocol pot aduce o valoare adăugată mult timp după finalizarea războiului”, susținea Ionel Scrioşteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Au rămas la faza pe promisiuni
Conform forbes.ro, expertiza franceză urma să contribuie la realizarea unor proiecte de investiţii ale unor optimizări ale abordărilor strategice. Se mai propuneau soluţii inovative în domeniul transporturilor în România.
„Rolul fundamental al protocolului rămâne cel de a întări colaborarea dintre statele noastre pentru a realiza acel deziderat comun al unei Uniuni Europene puternice, nu /numai/ din punct de vedere economic, ci şi social şi politic”, mai spunea Scrioșteanu.
Noi ne-am ales cu dezideratul, el a rămas cu vizita în care a semnat documentul.