Șantierul podului peste Siret de pe traseul viitorului Drum Expres Galați-Brăila duduie. Autoritățile vorbesc despre un record în ceea ce privește mobilizarea.
Întregul proiect este gata în proporție de peste 60%, iar specialiștii anunță că șoseaua modernă ar putea fi gata înainte de termen.
Ni se spune că pe șantierul podului peste Siret este o mobilizare fără precedent. Număr record de instalații de forat, anunță Irinel Scrioșteanu, secretar de stat la Ministerul Transporturilor.
„Pentru acest tip de lucrare, antreprenorul are 10 instalații de forat mobilizate numai în acest loc, 186 muncitori în total, pe întregul șantier și încă 57 utilaje, iar liniile de producție a grinzilor vor fi mutate de la Adjud în acest șantier.” (Irinel Scrioșteanu, sursa Facebook)
Construcția lungă de 1,7 kilometri conține podul hobanat peste Siret, viaduct pe maluri și ditamai pasajul peste calea ferată de la Barboși. Este a doua cea mai mare structură aflată în construcție în România, după podul peste Dunăre de la Brăila.
Mobilizare la Drumul Expres Brăila-Galați
Treabă la foc automat se face și prin alte părți ale șoselei de aproape 11 kilometri. Ca urmare, autoritățile au prins curaj și anunță că minunea ar putea fi gata înainte de termen.
„Stadiul fizic al Drumului Expres Brăila-Galați a ajuns la 65%. Dacă vremea va fi favorabilă și antreprenorul va menține ritmul de lucru, se poate lua în considerare darea în trafic a acestui obiectiv mai devreme de termenul contractual de finalizare din aprilie 2024.” (Irinel Scrioșteanu, sursa Facebook)
Drumul Expres Galați-Brăila va avea două benzi de circulație pe fiecare sens. Șoseaua va porni de la intersecția cu DN2B (zona Movileni, județul Galați), va traversa râul Siret și se va termina lângă orașul Brăila, în sensul giratoriu care face legătura cu drumul spre podul peste Dunăre.
Undă verde pentru partea a doua a Drumului Expres Galați-Brăila care conține și podul peste Siret