Plafonarea prețurilor la energia electrică nu vizează și marii consumatori, caz în care ne putem trezi că producătorii sau procesatorii s-ar putea confrunta cu probleme suplimentare.
Semnalul de alarmă este tras de Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie, care arată că nu beneficiază de plafonare companii ce reprezintă 14% din economie.
Printre marile companii care nu sunt incluse în ordonanța de Urgență se numără Liberty Steel Galaţi, Chimcomplex, Tenaris Zalău ori Azomureş.
„Prin această măsură guvernul trage zăvorul companiilor mari din industria prelucrătoare din România. Această chestiune creează o lipsă de competitivitate a companiilor din România cu ceilalţi competitori din Europa şi toată lumea. Companiile europene au contracte bilaterale pe termen lung, faţă de consumatorii industriali din România, care cumpără energie de pe PZU (Piaţa pentru ziua următoare – n. red.)“, a spus Ianc pentru Ziarul Financiar.
Potrivit ordonanţei de urgenţă, companiile excluse de la plafonarea preţurilor la energie şi gaze sunt cele care au beneficiat de schema de ajutor de stat din ordonanţa 81/2019.
Aceasta se referea la compensarea certificatelor de emisii indirecte, însă acest ajutor de stat este oferit încă din 2013 în mai multe state din Uniunea Europeană, fiind o directivă a Comisiei Europene. În România însă, ea a intrat în vigoare în 2019 şi compensările s-au făcut, până acum, pentru anii 2018 şi 2019.
„Toate companiile din OUG 81/2019 fac până la 70% din industrie. Undeva la 14% din PIB. Ele nu mai pot continua, pentru că au pierderi îngrozitoare. Practic nu îşi pot vinde marfa. Fie vând la preţuri mai mici decât costurile, cu pierderi, fie nu mai produc, nu există alternativă“, mai spune Ianc.
Rămâne de văzut în ce măsură apocalipsa economică prezisă de Ianc va avea loc sau e doar o măsură de a sensibiliza Guvernul, să dirijeze fluxul compensărilor și către marii producători.