Alimentele de bază nu se scumpesc, deoarece plafonarea adaosului comercial va fi prelungită. Aceasta este știrea alimentară a zilei anunțată de Guvern.
Informația nu-i privește pe consumatorii de icre negre, de creveți și de pate de ficat de gâscă. Nici măcar pe cei de bere, deși aceasta este considerată un aliment. În schimb, pâinea, cartofii, ceapa și laptele ar trebuie să nu se schimbe la față și la preț în următoarele trei luni. De asemenea, vor fi adăugate pe listă orezul, bulionul, margarina sau usturoiul. Alimentele de bază vor rămâne la prețurile actuale mici, așa cum spune Guvernul, sau mari, așa cum consideră mulți români.
„Am convenit cu procesatorii și comercianții prelungirea măsurii pentru o perioadă de trei luni, până la sfârșitul lunii ianuarie 2024, ținând cont și de faptul că vin sărbătorile de iarnă. În aceeași măsură, de comun acord cu procesatorii și comercianții, vom extinde şi lista de produse care vor beneficia de adaos comercial limitat. Este vorba despre alimente care sunt folosite de români în prepararea produselor pentru masa de sărbători și nu numai, precum: orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul.” (Florin Barbu, ministrul Agriculturii)
Alimentele de bază și cardurile sociale
Sunt vești pe bandă rulantă din domeniul alimentar. Tot azi am aflat că a început alimentarea cardurilor sociale, utilizate pentru cumpărarea de alimente.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a băgat mână în borsetă și a făcut plata pentru o nouă tranșă. În valoare de aproximativ 625 milioane lei aceasta va asigura, în zilele următoare, încărcarea cardurilor deținute de 2,5 milioane persoane vulnerabile cu încă 250 lei.
Ajutoarele sunt acordate o dată la două luni, persoanelor cu venituri mici.