Poate că domnu’ Iisus din Israel ar trebui crucificat mai des. Adică să i se dea omor nu doar o dată pe an, ci în fiecare zi. Asta ca să aibă motiv să se ridice din morţi cu la fel de multă promptitudine. Dacă acesta este preţul pentru ca în Galaţi să se poată circula normal cu maşina, atunci, da, votez pentru Învierea non-stop a lui Iisus. Să moară Iisus dacă vă mint cu ceva, da’ ieri, de Paşti, a fost o plăcere să fii participant în trafic, cum ar zice miliţienii. Abia dacă vedeai o maşină la 5 minute, şi aia parcată cu două roţi pe trotuar. Puteai urla de nebun “Sînt siiiinguuuuur pe drum…acum!”, cum cîntau cei de la Compact acum 15-20 de ani. Era o adevărată încîntare să stai 58 de secunde la semafor, la Păpădie, deşi puteai trece lejer pe roşu, căci oricum nu venea nimeni din faţă, din stînga sau din dreapta, başca nici nu era picior de poliţist în preajmă.
Domnu’ Iisus din Israel ar fi cel mai potrivit să ocupe postul de ministru al Transporturilor, pentru că, iacătă, prin simpla lui moarte se descongestionează traficul în Galaţi şi nu numai, nemaifiind nevoie de construcţia altor străzi, autostrăzi şi auto-autostrăzi unde să ne putem refugia pe patru roţi.
Sfînta Înviere a Traficului
-->