În urmă cu puțin timp, senatorul Gheorghe Saghian a ținut o conferință de presă în care și-a anunțat/arătat demisia din PSD, după ce timp de 22 de ani a slujit, cu credință, acest partid.
Conferința a fost una spumoasă, în care țăranul, pardon, senatorul Saghian a dat din casă cum s-ar spune și nu oricum, ci cu exemple concrete adunate la sertar de-a lungul timpului. Din punctul meu de vedere, gestul lui Saghian (considerat omul 2 din PSD) este echivalent cu un atentat comis de un taliban ISIS, în sensul că aruncă în aer jumătate de PSD și demască gașca lui Nica alături de care (s-a plîns Saghian) s-ar fi simțit umilit să mai rămînă în partid. Iar în momentul de față PSD-ul e un partid în degringoladă.
Și dacă tot a vorbit de o gașcă care ar fi pîngărit idealurile (sanchi) nobile ale PSD-ului, Saghian a ținut morțiș să-i și nominalizeze pe băieții care fac parte din ea, chiar în ordinea numerelor de tricou: Viorel Ștefan, Nicolae Bacalbașa, Marius Mărgărit, Florin Pîslaru, Roșca (Chiți) Lucreția. Gheorghe Saghian a mai spus cu subiect și predicat că Dan Nica a devenit un om fără caracter, un președinte fugar, cu probleme penale, un mincinos și un individ care conduce partidul prin amenințări și teroare urmîndu-și doar propriile interese.
Saghian nu l-a putut ierta pe Nica pentru că l-a trădat pentru gașca lui din partid
De fapt, fostul nr. 2 din PSD a povestit pe larg, cu lux de amănunte, cum Nica l-a tras în piept și l-a mințit atunci cînd i-a spus că se retrage de la conducerea partidului, dar și cum a revenit în ultimul moment, pentru a-și apăra/proteja favoriții din partid.
Și asta nu e tot, Saghian a mai povestit cum Nica, în vremea campaniilor electorale, făcea presiuni și amenința oamenii care nu-i susțineau favoriții (a se citi Ștefan Viorel), ajungînd apoi (în caz de refuz) chiar la executări politice drept pedeapsă. Iar exemplele au continuat, pentru că Saghian era nevorbit, avea chef să spună multe din golăniile pe care le-a trăit în PSD. Una dintre ele are legătură cu modalitatea în care se aranjau colegiile în care trebuiau să candideze șmecherii din PSD.
E vorba de faptul că Saghian era mutat pentru ca Dan Nica și Ștefan Viorel să nimerească bine. Și pentru că pe Ștefan Viorel nu-l vota în mod natural nicio mîță beată, Saghian povestește că Nica insista să se facă tot felul de combinații pentru ca Ștefan Viorel să nimerească într-un colegiu din care să iasă sigur. “Din păcate Viorel Ștefan a stat mai mult pe la hair stylist decît la el în colegiu, că poate nu știați, omul își vopsește părul”, a comentat acid Gheorghe Saghian.
Momentan Saghian joacă, chipurile ca independent, dar va traseiza cît de curînd către alt partid
Dar ex-pesedistul a recunoscut că este curtat de toate partidele, mai mari sau mai mici, și că pînă la alegerile locale va opta pentru unul dintre ele. Sagian a mai mărturisit cu modestie că nu-l lasă telefonul să doarmă noaptea la cît de dorit este. Totuși, viitorul partid ar trebui să fie unul care “să aibă oameni de calitate, mulți tineri, să aibă multe conturi pe facebook, să aibă o organizație serioasă de femei și mai ales una de tineret”.
În acest context, Saghian n-a ratat ocazia de a spune că organizația de tineret de la PSD este condusă de o persoană foarte dubioasă (e vorba de Marius Mărgărit, zis Ciasuri), care a adus mari prejudicii de imagine partidului.
Pariul meu cu Saghian
La cum arată Saghian, după vorbă, după port, eu cred că ar fi caterincă maximă dacă el ar deveni liberal. Așa că după conferința de presă l-am provocat și am făcut un pariu. Eu am zis că Saghian se va duce la liberali, iar dacă nu este ca mine sînt dispus să dau o navetă de bere (ideea de a pune pariu pe navete de bere i-a aparținut lui Saghian). Apoi, Saghian a supralicitat, că de, e ditamai senatorul. Și în pofida faptului că i-am explicat că eu beau bere scumpă, ex-pesedistul a dat mîna cu mine și a promis că dacă se va duce la alt partid va da 20 de navete cu bere. Acuma, nu știu ce a înțeles Saghian din pariul ăsta, dar eu unul cîștig oricum. Dacă Saghian dă mîna cu PNL-ul e drept că pierd o navetă, dar mă voi distra a la long cu un astfel de personaj liberal. Dacă nu, cîștig o grămadă de bere, asta dacă nu cumva Saghian n-a uitat din obiceiurile pesediste și va face ca Dan Nica, adică se va face că plouă și va trage țacă.