Dan Nica ar putea fi printre primii în a doua jumătate a listei la alegerile europarlamentare care vor avea loc în data de 9 iunie. Ceea ce înseamnă că șansele de a prinde un nou mandat tind spre zero iar zilele cât va mai fi la cârma PSD Galați tind spre aceeași direcție.
După două mandate ce l-au propulsat în forul european, este extrem de puțin probabil să mai existe un al treilea.
Nu doar că nu prinde locurile considerate direct eligibile, dar nici pe cele pe care social – democrații mizează la redistribuire nu pare să fie loc.
Algoritmul a fost deja stabilit: prima poziție va reveni unui independent. Până la locul 13, fiecare grupare politică va desemna, alternativ, un candidat. După această poziție, PSD revendică două locuri, PNL – unul.
Într-un scenariu optimist, liberalii și social – democrații speră la 17 mandate (din 33) la modul direct și alte două, la redistribuire.
Ceea ce înseamnă că ar obține 19 poziții, adică peste 55%.
Nici măcar în acest scenariu ultrafantezist nu ar fi loc în Parlamentul European pentru Dan Nica. Surse politice susțin că locul său pe liste va fi după poziția 20.
Conform hotnews.ro, Ramona Chiriac ar fi independenta care ar deschide lista PSD – PNL:
Varianta în lucru a candidaților PSD:
Mihai Tudose
Claudiu Manda
Victor Negrescu
Simona Bucura Oprescu
Maria Grapini
Vasile Dîncu
Dragoș Benea
Titus Corlățean / Dan Nica
Gheorghe Cârciu
Varianta în lucru a candidaților PNL:
Siegfried Mureșean
Rareș Bogdan
Dan Motreanu
Adina Vălean
Alina Gorghiu
Sabina Iosub
Daniel Buda
Vasile Blaga
Ordinea pe locurile eligibile nu a fost decisă, liderii Coaliției discutând încă varianta finală.