În ultima vreme Marius Stan promite din toate pozițiile că în Galați va fi căldură, dar recunoaște că o face fără să aibă vreo soluție concretă în buzunar.
Am înțeles se fac eforturi, se iau măsuri, se discută și se analizează. Subiectul e complicat, cum recunoaște cu zîmbetul pe buze edilul. Problema e că sîntem la jumătatea lunii octombrie, iar toamna blîndă de care spunea edilul că se vor bucura copiii atunci cînd va fi gata Orășelul Copiilor (unde termenul de finalizare a lucrărilor a fost amînat din toamnă în iarnă) ne cam dă frisoane reci.
Deci în momentul de față gălățenii au doar promisiuni. Adică basme și povești de adormit caloriferele. Problema e că lista cu promisiuni (a primarului Marius Stan) de care nu s-a ținut e al naibii de lungă. Și mai nasol e că în timp ce edilul caută soluții, micuții din grădinițe sau elevii din școli au cam început să tremure de frig.
Așa că gălățenilor nu le mai rămîne decît să o roage frumos pe tanti căldura asta să nu se supere pe ei și să vină la timp prin calorifere că altfel se lasă cu țurțuri pe promisiuni.