Naiba îi mai înțelege pe ăștia de la PMP Galați. Ba candidează Eugen Chebac, ba nu mai candidează, ba este Chebac șeful organizației municipale, ba este exclus din partid. Apoi povestea cu Marius Stan: ba este Stan șeful organizației municipale, ba și-a dat demisia, ba este consilier județean și local, ba vrea la parlamentare, ba este pe lista de deputați ba se duce la alt partid. Dacă v-am amețit, nu ne cerem scuze și continuăm.
Ultima dată îl știam pe Marius Stan primul pe lista PMP Galați pentru Senat. Unii mai naivi ar putea spune că, în sfîrșit, omul s-a hotărît și candidează. Ei bine, nu prea este așa. Prin tîrg se vorbește că fostul primar s-a răzgîndit (din nou) și nu mai candidează. Asta deși el apare pe listele depuse miercuri, 26 octombrie, de PMP Galați la Biroul Electoral de Circumscripție-BEC (alde ALDE, listele PMP nu aveau greșeli). Ca să aflăm adevărul l-am sunat pe candidatul Marius Stan care ne-a lămurit buștean. „Orice este posibil. Mă mai gîndesc, sincer nu sunt hotărît să candidez”. (Marius Stan)
Așadar, Marius Stan s-ar cam retrage din cursa electorală pentru că nu are chef să facă galerie pentru Cătălin Cristache. Locul 1 pe listele PMP pentru Senat este eligibil într-un scenariu în care apare și Zîna Măseluță, în timp ce poziția lui Cristache pe lista la deputați pare mai aproape de adevăr, avînd în spate și voturile aduse partidului de Stan. Uite de aia s-ar cam retrage Stan, credem noi. Omul vrea să-i dribleze pe toți și de ceva timp încoace a uitat că a fost fundaș și bagă fente în cascadă. Să fie atent, însă, să nu se termine terenul!
Cum vă sună asta: candidatul Marius Stan de pe lista de candidați PMP nu mai candidează?

-->