Întortocheate sunt căile metropolei Galați-Brăila. Cetățenii ar vrea, politicienii nu s-ar opune, dar zona Dunărea de Jos se scufundă în lumea a treia. Declarații de dragoste se fac la capetele digului, dar se pierd pe drum. În plus, există o mare problemă: unde naiba să fie sediul asociației Galați-Brăila?
O constatare: zona Dunărea de Jos băltește de PSD: PSD la CJ, PSD la CL, PSD la Primărie, PSD la deputați, PSD la senatori, PSD la Guvern, PSD la prefectură, PSD la instituțiile subordonate, PSD la instituții descentralizate, PSD peste tot.
O altă constatare: pesediștii din Galați și Brăila nu ies la joacă fără acordul lui Mihai Tudose și Dan Nica, ultimul fiind unul dintre „politicienii cu interese meschine care au blocat construcția podului peste Dunăre”.
O precizare. Pesediștii lor (ai brăilenilor) sunt la „fel de buni” ca ai noștri (ai gălățenilor). De această dată, nu vom prezenta decât opinia primarului Ionuț Pucheanu, de la Galați, care nu vrea să se plimbe cu sediul în spate, așa cum a propus primarul Marian Dragomir, de la Brăila (sediul asocierii să fie mutat periodic în cele două orașe). Cel mai bine ar fi pe dig, probabil, cu fața spre Galați și cu fundul(clădirii) spre Brăila.
N-ați văzut ce declară domnul primar…Nu este vorba de dat cu banul, am văzut că prinde la Brăila, este o întreagă campanie legată de dihotomia Galați-Brăila. Eu nu o să dau curs… eu știu ce am discutat, ce am propus, așa mi se pare corect. Dacă domnul primar de la Brăila ne indică locația dintre Galați și Brăila unde poate fi, unde poate funcționa sediul acestei asocieri, cu dragă inimă, mâine vă promit că ne dăm peste cap.
De dragul prieteniei între popoarele gălățean și brăilean, primarul din Galați ar accepta și un sediu la Brăila doar că acolo nu există spațiu pentru așa ceva. Niște săraci, brăilenii ăștia, de nu-și permit să pună la bătaie un spațiu. Nici nu știm de ce ne mai încurcăm cu ei, să nu ne tragă în jos. Oricum, avem noi, gălățenii, o mândrețe de clădire pregătită de doi ani ca să fie sediul metropolei, undeva pe strada Gării, nu este clar unde, dar o vom găsi dacă întrebăm vecinii sau cârciumarii din zonă
Atâta timp cât s-a convenit că va avea director (n.r. Brăila) cred că e corect, principial, între două orașe vecine și prietene ca, până la construirea sediului care cred că i-ar sta bine între Galați și Brăila, dacă dumnealui poate pune la dispoziție un centru sau un spațiu care poate fi operațional sau operativ de mâine… nu are. Ceea ce am propus noi a fost ca pe perioada în care se construiește viitorul sediu între Galați și Brăila, asocierea să funcționeze la Galați unde de mai bine de doi ani de zile ținem ocupat un spațiu care ar fi putut fi utilizat la orice altceva decât să-l ținem gol, tocmai pentru a deservi această asociere și, prin urmare, el poate fi folosit de mâine… ok, mai trebuie făcute mici… este pe strada Gării, nu știu numărul. Ulterior, un prim proiect comun ar putea fi acest sediu al zonei metropolitane Galați-Brăila.
Are dreptate primarul orașului Galați. Dacă la Brăila nu există un sediu și nici pe dig nu se poate face, organizăm o chestie pe Gării, la Galați. Iar dacă nu, facem o construcție pe lună.
„Eu vin în fața celor care vă urmăresc cu chestii certe. Ar fi bine să facem un sediu pe lună, de ce nu? Haide să-l facem.
Trecem peste aselenizarea pesedistă ca să ne mirăm de frăsuiala terestră: de ce ne tot agităm cu asocierea Galați-Brăila? Mulți pesediștii au spus că Alianța Vestului (Oradea, Arad, Cluj-Napoca, Timișoara) este inutilă și de rahat, așa că nu înțelegem de ce i-am imita la Dunărea de Jos sau în nordul Moldovei!
PS. Ar mai fi o soluție, un pic mai radicală. Organizăm un blitzkrieg cu flota Transurb, îi cucerim pe brăileni și, apoi, putem face sediul unde vrem noi. În plus, o să ne alegem cu o echipă de fotbal în Divizia B, cu încă un McDonalds și, peste o sută de ani, cu un pod peste Dunăre.