Presupun că v-aţi dat şi voi seama că nu am putut scrie corect titlul. Din motive lesne de înţeles, pentru că nu vrem să fim amendaţi de vreo forţă superioară, plină de membri de partid, la urma urmei, aşa cum sunt cam toate instituţiile publice din România. Dar, mă rog, nu despre titlu vreau să vă vorbesc. Ci despre intenţia autorităţilor locale, cum altfel dacă nu din PSD, de a reînvia spiritul chioşcurilor de care, ani la rând, ne-am chinuit să scăpăm.
Chiar vă gândeaţi că avem şanse să locuim într-un oraş în care străzile să fie frumos asfaltate, trotuarele să fie line, ca o foaie de hârtie, fără hârtopi la tot pasul, în care câinii să meargă doar în lesă iar gunoiul să se arunce doar la coş? Sigur, pentru o bună parte dintre aceste lucruri ar fi nevoie şi de o educare a cetăţenilor, nu doar de spiritul intervenţionist al primăriei. Primărie care, în ultima vreme, pare mai ocupată cu schimbatul bordurilor pe strada Brăilei şi cu amplasarea de chioşcuri pe faleza inferioară.
Pentru că da, fix de asta avea nevoie faleza, de mai multe construcţii improvizate, din care să putem cumpăra îngheţată, suc, popcorn sau gogoşi. Studiul de fezabilitate pentru iniţiativa asta o fi relevat faptul că se stă prea mult la coadă la gheretele deja existente, Iată ce spune primăria în anunţul pentru licitaţie publică.
Primăria municipiului Galaţi organizează licitaţie publică, cu ofertă în plic, pentru atribuirea de licenţe de ocupare a domeniului public pentru 10 amplasamente pe Faleza inferioară a Dunării, aprobate prin dispoziţia primarului, cu următoarele destinaţii: parc de distracţii (1 amplasament), închiriere bunuri recreaţionale (2 amplasamente), comercializare îngheţată (2 amplasamente), comercializare produse zaharoase sau de patiserie (3 amplasamente), comercializare băuturi răcoritoare/sucuri (2 amplasamente)
Faleza se scufundă
Pe principiul “ţara arde şi baba se piaptănă”, primăria Galaţi dovedeşte încă o dată că este capabilă să managerieze cu succes acest oraş. Asta şi pentru că ne plac mai mult pâinea şi circul decât siguranţa şi, eventual, reabilitarea. Potrivit specialiştilor, faleza inferioară a Dunării se scufundă în Dunăre cu 2 centimetri pe an. Iar pietonala de la malul Dunării, cea mai lungă din Europa, ar avea nevoie de reabilitare, nu doar de studii de fezabilitate şi panouri cu fotografii futuriste.
Într-un efort de a sfida logica, însă, susţinătorii administraţiei locale sunt de părere că aceste chioşcuri sunt mai mult decât binevenite.
Este de bun augur amplasarea lor. De exemplu când merg la plimbare cu ai mei copii cu siguranţă aş vrea să am de unde-i cumpăra o îngheţată, un suc, o gogoașă