Primăria Galați a anunțat azi că a fost cîștigată licitația pentru darea în concesiune a zonei unde urmează să fie pus în practică proiectul de dezvoltare a unui port de ambarcațiuni.
Ceea ce e minunat. Cîștigătorul licitației este firma S.C. Marina Danubius S.R.L., care propune un proiect amplu de modernizare cu spații de petrecere a timpului liber dar și un golf de ambarcațiuni. Terenul care a fost concesionat se află în zona Uzinei de apă 1 cu acces către Plaja Dunărea, în dreapta zonei trecere bac.
Prin Galați nu s-a auzit mare lucru de firma cîștigătoare, dar asta n-ar fi o problemă. Ideea e că S.C. Marina Danubius S.R.L. are la dispoziție cinci ani pentru finalizarea investiției, iar suma estimată este de aproximativ 1 milion de euro.
Pînă aici toate bune și frumoase, numai că știți ce cifră de afaceri a avut anul trecut S.C. Marina Danubius S.R.L.? Zero! Adică n-au avut nici măcar cheltuieli, nimic. E ca și cum nu au existat. Și asta nu e tot. Marina Danubius, înființată în 2013, a dat dovadă de performanțe demne de cascadorii plînsului. Nu de alta dar, dacă nu știați, firma are ca obiect de activitate alte activități recreative și distractive. Destul de amuzant, nu?
Revenind la performanțe. În 2014 Marina Danubius a avut o cifră de afaceri de 1438 de lei. Un an mai tîrziu, în 2015, cifra de afaceri a fost de 4000 de lei. Impresionant, nu? Iar în 2016, după cum deja v-am spus, zero. Adică 0 lei, da!
Nu vrem să fim noi mai cîrcotași decît e cazul, dar are Galațiul un ghinion cît caru de avem parte de investitori de genul ăsta. Parcă-i alege, frate, cineva că altfel nu se explică.