Anul viitor gălățenii își vor plimba grijile printre palmieri. Autoritățile locale au anunțat că sera de plante exotice de la Complexul Muzeal de Științele Naturii Galați este pe drumul cel bun. Asta-i o veste bună, care vine în vremuri gri.
Epidemia de Covid nu pare să-i sperie pe constructorii care robotesc la sera de plante exotice din Grădina Botanică. După ce au dat o nouă față structurii metalice ruginite, ei s-au apucat de montat geamuri. Și nu-i vorba despre orice fel de geamuri, așa cum anunță pe FB președintele Consiliului Județean, Costel Fotea. Sunt geamuri foarte rezistente, de mari dimensiuni, made in Galați.
„Avansăm cu lucrările şi la sera de plante exotice de la Grădina Botanică. A fost adusă o parte din sticla cu care va fi acoperită sera de plante tropicale. Este o sticlă extrem de rezistentă, concepută special pentru astfel de construcții. Mai mult, această sticlă de înaltă calitate este produsă de o firmă din Galați, ceea ce înseamnă că, pe lângă locurile de muncă create pentru realizarea serei, această investiție a Consiliului Județean sprijină indirect și alți agenți economici din Galați, firme care au la rândul lor angajați din Galați și care pot păstra astfel locurile de muncă, mai ales în această perioada dificilă.” (Costel Fotea, CJ Galați)
Cu banii investiți de Consiliul Județean (vreo trei milioane de euro) se vor finaliza serele și va fi ridicată o clădire nouă pentru expoziţii temporare şi diverse proiecte didactice. De asemenea, în interior vor fi aduse plante exotice aduse din toate colţurile lumii.