A fost lansat un serviciu de audiențe online, acordate de peste 500 de funcționari din cadrul Primăriei. Nu vă bucurați prea mult dacă nu sunteți din Cluj-Napoca. Primăriile estice vor achiziționa mai multe scaune, pentru cei care fac anticameră.
Pentru că trăiesc într-un oraș din secolul 21, clujenii vor putea solicita Primăriei audiențe online. Acestea vor fi acordate de către primar, viceprimari, administrator public, secretar general și directori. În plus, cetățenii care au solicitări înregistrate la Primărie, vor putea comunica direct (online) cu funcționarii care se ocupă de ele.
Tare, nu? Dragi-mi sunt prundul cu știoalnele, dar parcă mai dragă-mi e civilizația. Vina că aceasta nu a ajuns și pe la noi nu aparține edililor de prin partea locului, să nu credeți așa ceva. Carpații sunt de vină, care au blocat fronturile atmosferei civilizate din Occident de-o parte, și pe cele venite de prin stepele Rusiei de cealaltă parte.
Pe la Cluj și nu numai, cei aleși în funcții publice chiar se simt responsabili față de cei care i-au votat. Vor să le sporească gradul de confort. Și investesc, printre multe altele, și în tehnologii digitale. Că de, suntem în secolul 21.
Tichetul Albastru și bordura de mărgăritar
Proiectul Primăriei Cluj-Napoca, de comunicare directă cu votanții, se numește “Tichetul Albastru”. Cea mai tare parte a acestuia constă în faptul că cetățeanul stabilește data și ora la care dorește să comunice cu aleșii locali! Vă vine să credeți? Da, în România se întâmplă!
Pe la noi se pun borduri. Băi tată, da’ nu orice fel de borduri. Se pun niște borduri carpatice, de abia poți vedea peste ele dacă circuli cu o mașină mai joasă. Furnizorul acestori borduri, SC ȘMEN SRL, nu a putut fi contactat în ultimii 30 de ani, deoarece bordurile blochează semnalul.
Investiții? Comunicare cu cetățeanul?! Flit! Voi ați remarcat că până și în campania electorală, ai noștri iubiți conducători apăreau la tv în emisiuni înregistrate?
Realizați ce-ar păți iluștrii necunoscuți de prin Primărie, dacă ar fi nevoiți ca zilnic chiar să-și facă treaba pentru care sunt plătiți? Adică să fie la dispoziția noastră? Haha! Scuze, nu râdeam, am vrut să spun “hahalere”, dar am sughițat.
Închei (pentru moment) cu un aforism de Victor Martin, și cu anunțul Primăriei Cluj-Napoca referitor la Tichetul Albastru:
“Avem conducători de o aleasă ţinută; de la marile magazine occidentale.”
„De astăzi, 524 de funcționari ai primăriei realizează audiențe și relații cu publicul online. Audiențele le acordă directorii, iar relațiile cu publicul, funcționarii de execuție din primărie. Suntem prima primărie din România care asigură audiențe și relații cu publicul online pentru toți funcționarii care au abilități de execuție.
Se poate solicita acest tichet albastru, care va pune cetățenii în legătură directă cu funcționarul care are în operare cererea sau dosarul tău. Întâlnirile au loc prin platforma Webex sau telefonic. Pot solicita un tichet albastru online cetățenii care au un dosar în lucru la Primăria Cluj-Napoca sau cetățenii care au primit deja un răspuns cu privire la cerere, dacă doresc lămuriri în limita a 30 de zile de la oferirea acestuia”, a declarat primarul Emil Boc, într-o conferință de presă.
Sursa: Mediafax
Citește și: Bordura carpato-gălățeano-pontică. Ghid de supraviețuire – capul plecat…