Astăzi este 23 august, ziua în care se împlinesc 73 de ani de la un moment important din istoria României. Pe 23 august 1944, armata română rupea alianța cu Germania nazistă și se alătura forțelor conduse de SUA, Marea Britanie și Uniunea Sovietică.
Ulterior, România a intrat în sfera de influență a URSS, totul culminînd cu instaurarea regimului comunist. În perioada comunistă, 23 august a devenit ziua naţională a României. Regimul organiza sărbători fastuoase cu parade militare și spectacolele omagiale cu pionieri şi muncitori.
Astăzi, aproape am uitat. Sau nu am uitat?
Ce ar fi dacă ar mai fi?
Dacă ar mai fi regimul comunist, pe 23 august 2017 tovarășul Dan Nica ar înfiera cu mînie proletară devierile de la drumul stabilit de partid ale procurorilor DNA și le-ar cere proletarilor uniți în cuget și simțire să lupte neabătut împotriva manifestărilor burghezo-moșierești.
Asta în timp ce, într-o atmosferă de stimă și respect reciproc, fiii poporului i-ar mulțumi partidului pentru excelentele condiții oferite de statul socialist multilateral dezvoltat în pomeni electorale și ajutoare sociale.
Tovarășul Ionuț Pucheanu ar putea profita de ocazie ca să anunțe depășirea planului privind închiderea sistemului burghez de termoficare și astuparea gropilor din oraș. Totodată, ar fi un bun moment pentru tînărul membru de partid pentru a promite că va lupta neabătut pînă la eliminarea totală a elementelor perturbatoare pentru planetarele și țevile gălățenilor.
Nu în cele din urmă, de sub basca tovarășului Eugen Durbacă s-ar auzi un discurs sforăitor prin care 23 august este proclamată ziua victoriei împotriva imperialismului liberal reprezentat de trădătorii de neam, de trib și de ciolan.
Ce ar fi dacă nu ar fi ei?
Ar fi bine, cu siguranță. Spun unii că înainte era mai bine pentru că aveau casă și „servici” și că băieții din democrație nu au apucat să văruiască tot ce au construit alde Dej și Ceaușescu. Să se ducă la o bere cu torționarul Ficior sau cu turnătorul Pintea. Ori să meargă la canal sau la Jilava, poate își bagă mințile în cap. Și să-i ia cu ei pe nemernicii de politicieni cu pretenții de capitaliști și cu apucături de tîlhari comuniști.
Ce ar fi dacă am călători în timp?
Ne uităm pe scena politică și ni se face greață. Lui Dan Nica sau Eugen Durbacă le-ar sta perfect în rolul de prim secretar al partidului unic iar turnătorul Florin Pîslaru s-ar descurca de minune în orice poziție de politruc. În imaginarul CC al PCR și-ar găsi loc și năvalnicul Ionuț Pucheanu (responsabil pe probleme de tineret), blajinul V.P.Dobre (coordonator la detașamentul de pensionari) sau insipidul Florin Popa (gestionar pe probleme obștești).
Ce și unde suntem?
Mai liberi dar aproape de locul de unde am plecat, în ceea ce privește realitățile, mentalitățile și speranțele. Mai nervoși pentru că ne uităm peste gard și vedem ce se întîmplă pe la Cluj și Sibiu. Mai frustrați pentru că am ajuns să ne prosternăm la tot felul de proiecte perene cu poduri, aeroporturi și autostrăzi.
