Uite că a trecut aproape un an de când Primăria Galați a oferit (prin încredințare directă) concesionarea zonei unde firma de apartament S.C. Marina Danubius S.R.L. ar urma să investească 1 milion de euro într-un port de ambarcațiuni și modernizarea unor spații de petrecere a timpului liber.
Întrebarea e ce au croșetat în tot acest timp cei de la firma Marina Danubius. Nu de alta, dar dacă aruncăm o privire pe teren, investitorii de la Marina Danubius se dovedesc a fi la fel de experți ca și cei de la Karan. Experți în a nu face nimic.
Singura deosebire, cel puțin până acum, e că cei de la Karan au plătit (apropo au tras țacă cu ultima rată, dar ce mai contează, nu?) o redevență decentă, de 25.000 de lei pe lună, în timp ce în cazul Portului de ambarcațiuni redevența e o glumă proastă, adică 1250 de lei pentru un teren de 13.056 mp.
Întrebat ce se mai întâmplă acolo, primarul Ionuț Pucheanu le-a găsit celor de la Marina Danubius și o calitate: cică sunt “ceva mai comunicativi (n.a. decât cei de la Karan)”. Dar chiar și așa vorbăreți, celor de la Marina Danubius le-a luat 6 luni să obțină autorizația de la Apele Române. Ar fi interesant să aflăm ce au făcut în restul timpului, dar suntem convinși că de asta se ocupă un om de-al lui Pucheanu, care stă cu cronometrul în mână.
Acum, stadiul investiției a avansat cu trei hârtii. În sensul că mai au de obținut autorizația de construcție. Deci mai durează până să bage efectiv un hârleț în pământ. Asta dacă au bani. Dar nu ne facem probleme, că doar au garantat cei de la Criomec SA.