Pe undeva îl înțeleg pe Mircea Badea. După 8 ani de emisiune, să te trezești caftit de un neica nimeni, în opinia ta, înseamnă o mare durere. Mircea Badea a fost lider cu emisiunea sa “În gura presei”, vreme de 7 ani și-un pic. Bravo lui, să fie sănătos, căci e mare lucru să te menții nr. 1 atîta amar de vreme, cînd toți vor să îți ia locul.
Cam de prin aprilie anul trecut (2011), a apărut Radu Banciu, cu a sa emisune “Lumea lui Banciu”, la B1TV, care s-a suprapus fix peste tronsonul orar al șoului realizat de Mircea Badea, la Antena 3. Altfel spus, Mircea Badea și Radu Banciu au devenit concurenți cu acte-n regulă, ambii începînd emisiunea la ora 23.05 și terminînd-o, cu mici excepții, la 12 noaptea.
Duminică seara, Banciu l-a bătut pe Badea la audiență (știrea completă aici). Vorbim aici despre două emisiuni de autor, la care oamenii se uită pentru a asculta opiniile lui Mircea Badea, respectiv Radu Banciu în legătură cu subiectele importante ale zilei. Iar duminică, ce subiecte credeți că au fost pe agenda publică a națiunii? 1) Cafteala oribilă înregistrată de Lucian Bute în fața lui Carl Froch, și 2) Locul 12, cumva dezamăgitor, ocupat de Mandinga la finala Eurovision.
Mircea Badea are soarta lui Lucian Bute
Evident, toată lumea amatoare de toc-șouri de autor aștepta să audă opiniile lui Mircea Badea și ale lui Radu Banciu pe cele două subiecte menționate mai sus. Unii l-au preferat pe Mircea Badea, dar alții, mult mai mulți, conform măsurătorilor de audiență la TV, l-au urmărit pe Radu Banciu, de la B1TV.
Per total, Antena 3 a fost mult peste B1TV, de-a lungul zilei, căci B1TV este o televiziune de apartament, ca să zic așa. Singurul moment în care B1TV a bătut Antena 3 a fost în intervalul orar 23.00-24.00, cînd Badea și Banciu aveau emisiune. Ce concluzii se pot desprinde de aici? Că lumea, cel puțin în mediul urban, a fost mai interesată de opiniile lui Radu Banciu în legătură cu meciul lui Bute și cu prestația Mandinga la Eurovision, decît de onomatopeele emise de Mircea Badea, pe același subiecte. Dar Mircea Badea, care se vede treaba că nu știe să piardă și simte deja că îi fuge covorul persan de sub picioare, s-a apucat să prezinte aseară audiențele din lunile februarie, martie și aprilie 2012. Păi, bre Mircea Badea, băi prietene, pe cine interesează că tu l-ai bătut pe Banciu acum 2-3 luni? Nu înțelegi că omul ți-a luat fața, pe segementul tău orar, acum 3 zile? Poate că ai fost bun, precum Lucian Bute odată, dar acum ai început să ți-o iei peste ceafă și nu vrei sub nici o formă să recunoști lucrul ăsta.