Una caldă şi una rece. Primăria Galaţi şi Gospodărire Urbană au început să numeroteze locurile de parcare pentru a le închiria şoferilor. Dar treaba se face pur româneşte: în unele locuri, „inginerii” au tras dungi care înjumătăţesc locurile de parcare.
A început inventarierea şi numerotarea locurilor de parcare de reşedinţă. Angajaţi de la Gospodărire Urbană trasează în aceste zile primele parcări care urmează să fie închiriate şoferilor din Galaţi contra unui abonament anual. Primele parcări au fost delimitate în Micro 20, acolo unde anul trecut au avut loc ample lucrări de modernizare.
Au înjumătăţit locurile de parcare!
Acţiunea, aşteptată cu sufletul la gură şi considerată de bun augur de mulţi dintre gălăţeni, deja a pus pe jar locuitorii din zonă. În faţa scării 1 a blocului E1, de exemplu, Gospodărire Urbană a tăiat cu barda multe locuri de parcare. Până acum, şoferii din zonă îşi parcau maşinile perpendicular pe axul drumului, astfel că în aceste parcări încăpeau aproximativ 20 de maşini. Potrivit marcajelor care delimitează locurile de parcare ce urmează a fi închiriate, maşinile vor fi parcate paralel cu strada, ceea ce înseamnă că numărul locurilor de parcare a scăzut sub zece.
Un exemplu concret
În această alveolă încăpeau până acum cinci maşini. După cum se poate vedea din fotografie, după ce locurile de parcare vor fi închiriate, aici vor putea fi parcate două maşini şi jumătate. Cetăţenii de la blocurile din zonă deja au sesizat problema lucrătorilor de la Gospodărire Urbană, însă aceştia dau din umeri şi răspund sec: “aşa e proiectul, aşa am primit ordin”.
Licitaţia va fi anunţată curând
Licitaţia pentru atribuirea locurilor de parcare din Micro 20 va avea loc imediat după ce acţiunea de inventariere va fi terminată. Muncitorii estimează că în cel mult două săptămâni totul va fi gata, urmând ca Gospodărire Urbană şi Primăria Galaţi să informeze oficial cetăţenii din zonă când trebuie să îşi depună cererile. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință din Municipiul Galați a fost adoptat în şedinţa din 26 ianuarie a acestui an, însă abia după şase luni au fost trasate primele parcări ce urmează a fi închiriate.