Ne gîndeam să punem din nou comentariile la moderare, adică să nu fie afişate în timp real, ci de noi, după ce le vom fi citit în prealabil. Dar ne-am dat seama că este o idee proastă, pentru că nici eu, nici Răzvan nu avem nici timp, nici chef să stăm non stop online, ca să aprobăm sau nu comentariile. Aşa că am decis să le lăsăm în continuare la liber, să comenteze fiecare după cum îl taie capul. Să vedem la ce e bună democraţia.
Vor putea posta comentarii şi cei care nu vor sau nu au chef să se logheze (înregistreze) pe antidotul.ro, dar aceştia trebuie să ştie că oricine altcineva va putea comenta cu numele (pseudonimul) lor, atîta vreme cît nu şi l-au rezervat prin logare (înregistrare).
Apoi, altă chestie. Nu vom şterge comentariile care nu ne convin, căci nu suntem rude cu Ana Pauker, dar nu ne vom ruşina să-i băgăm în pizda mă-sii pe cei care vor dovedi că sînt dobitoci agramaţi (care scriu “morţii mătii!”, în loc de “morţii mă-tii”), care nici măcar să înjure nu au habar. Iar după ce îi vom trimite la origini, le vom bloca şi IP-ul (cît o fi el de dinamic), căci la cît trafic avem ne permitem să dăm muie cocalarilor lipsiţi de umor şi imaginaţie.
P.S.: Pentru mai multe detalii, daţi click pe secţiunea “Comentarii”.