Suma de 5,3 milioane de lei pierdere ar putea părea o veste proastă pentru producătorul gălățean de bere, dacă nu ar exista și ceva pozitiv în această informație: comparația.
Așadar, Martens a încheiat anul trecut cu pierderi de 5,3 milioane de lei, după cum pomeneam mai sus, în scădere însă față de (ne)performanțele economice din anul precedent, când avea minus 11,5 milioane lei.
Vestea bună vine însă de la vânzări: cifra de afaceri a depășit 35 de milioane în 2020, față de cele 21,6 milioane de lei din 2019. Dacă mai mergem un an în urmă vorbim de 24,8 milioane, cifra de afaceri, și o pierdere de „doar” 8,8 milioane de lei în 2018.
Au trecut deja șase ani de când prin fabrică nu s-a mai simțit gustul profitului. Mai exact, din 2015, când era consemnat un plus de 125.000 de lei după ce, în 2014, fusese de 500.000.
La capitolul locuri de muncă, lucrurile sunt într-o ușoară redresare: 121 în 2020 față de 111 în 2019. Poate nu pare mare lucru zece oameni în plus, dar nu trebuie să uităm că vorbim de contextul pandemic în care puține companii au făcut angajări.
Lucrurile sunt încă departe de ceea ce era în urmă cu 5-6 ani: în 2015 compania avea 141 salariați, de exemplu.