Mai țineți minte când Cătălin Cristache, căruia Traian Băsescu îi spunea Briliantul, a lansat pe piață ideea unui unic candidat de dreapta. Ei bine, știm ce s-a ales de idee. Nu insistăm acum. Mai nou, șeful PMP vine cu altă propunere. Și ca să fim corecți, asta pare nu doar realizabilă, ci și de bun simț față de electorat.
Cătălin Cristache a lansat azi ideea unor dezbateri publice. Dezbateri la care principalii candidați la Primăria Galați și la Consiliul Județului să vină și să-și expună soluțiile pe care le au. Iar noi sperăm că au și așa ceva. Ideea nu e rea, mai ales că mulți dintre candidați (mă refer la cei de la partide mai mici), efectiv nu sunt cunoscuți.
Dar nici cei care au notorietate nu și-au expus public, până acum, ideile pe care au de gând să le pună în practică. Deci, la o primă vedere, electoratul gălățean ar avea de câștigat de pe urma unor astfel de dezbateri.
Bun, vor apărea tot felul de voci care să susțină că astfel de întâlniri ar putea favoriza candidații mai mici, care au teoretic mai puține șanse. Sau că ar putea să pună în valoare un anumit tip de candidat, în detrimentul altuia.
Vă spun sincer că nu contează. Atâta timp cât ele sunt corect organizate. Nu contează pentru că indiferent de prestația candidaților publicul are astfel ocazia să-și facă o părere cât de cât pertinentă. Și să hotărască cine merită cel mai mult o ștampilă de la alegători.
Și mai cred că de data asta nimeni nu-și va putea permite să refuze o astfel de întâlnire. Oricât de bine ar sta în sondaje. Nu de alta, dar riscul de a părea arogant sau autosuficient în fața electoratului poate dăuna mult procentelor electorale.
Mai jos aveți textul invitației preluat de pe pagina de facebook a șefului PMP, Cătălin Cristache
Pentru că suntem în campanie și gălățenii așteaptă de la noi soluții pentru problemele orașului și ale județului cred că este necesară o dezbatere electorală. Îi invit astfel oficial pe domnii Bogdan Rodeanu (USR PLUS), Ionuț Pucheanu (PSD) și George Stângă (PNL), respectiv Costel Fotea (PSD) la o dezbatere publică pe teme de interes pentru GALAȚI. Alături de ei ar trebui să participe cât mai mulți dintre candidați.
Formatul și detaliile organizării evenimentului urmează să fie stabilite de jurnaliștii obiectivi și imparțiali care vor să se implice în acest proiect.
Este momentul să le arătăm oamenilor care sunt viziunile candidaților și care sunt variantele dintre care au de ales. (Cătălin Cristache – PMP)