Astăzi, la decanatul Facultății de Inginerie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia prof.univ.dr. Cătălin Fetecău, decanul Facultății de Inginerie și prof.univ.dr. Petru Alexe, decanul Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor au anunțat cele două evenimente cu participare internațională, ce se vor desfășura, timp de două zile, la Galați: Conferinta Internațională „Prelucrarea polimerilor în inginerie”, ajunsă la cea de-a treia ediție, care va reuni 60 de cercetători din România, Polonia și Italia, respectiv cea de-a șaptea ediție a Simpozionului Internațional EUROALIMENT, ce va reuni aproximativ 100 de cercetători, sub genericul „Totul despre alimente”. Ambele evenimente se vor derula pe 25 și 26 septembrie, în Corpul D al Universității „Dunărea de Jos” din Galați (pe strada Domnească nr.111).
„Ne-am gândit la ideea de aliment european, de aici și jocul de cuvinte ce dă titlul conferinței, EUROALIMENT. Participanții sunt grupați pe două secțiuni, una în limba engleză și una în limba franceză. În holul corpului D vor fi afișate peste 80 de postere. Această concentrare de cercetare vine într-un moment global de reprezentativitate a universității, în ziua ce se termină cu Noaptea Cercetătorilor. E o întâmplare fericită și mă bucur că avem alături Facultatea de Inginerie, cu un alt eveniment important. Iată că exact facultățile care au avut probleme la admitere sunt primele la cercetare. Poate că performanța, în loc să-i stimuleze, îi sperie, îi ține de-o parte pe candidați, dar este încă o dovadă a faptului că aici, la cele două facultăți, se păstrează tradiții de cercetare puternice, iar dotarea pe care o avem ne permite să facem performanță. Scopul acestor simpozioane este unul de interrelaționare directă, de stabilire de contacte, de vizualizare a bazei materiale, de schimburi de idei și, până la urmă, de întărire a performanței științifice”, a declarat Petru Alexe.
La rândul său, Cătălin Fetecău a precizat: ”Sunt bucuros că, iată, două facultăți din domeniul ingineriei – al celei mecanice și industriale, respectiv al ingineriei produselor alimentare – sunt umăr la umăr în activitatea de cercetare și în promovarea unor evenimente cu ecouri internaționale. Conferința dedicată procesării materialelor polimerice este singura la nivel national în acest domeniu. Discutând cu președinta conferinței, prof.Loredana Santo, de la Universitatea Tor Vergata din Roma, Italia, am hotărât ca, începând cu ediția din acest an, să extindem topica acestei conferințe, prin introducerea unor subiecte de interes în domeniul materialelor compozite. Pe viitor, vom organiza acest eveniment din doi în doi ani”.
Conferința dedicată prelucrării polimerilor va începe mâine, la ora 9,00, în Corpul D, la etaj, iar deschiderea simpozionului EUROALIMENT va avea loc la 9,30, tot în Corpul D, la parter. În continuarea acestora, după ora 17,00, se va desfășura Noaptea Cercetătorilor, în cadrul căreia publicul de toate vârstele va fi invitat într-o fascinantă călătorie în lumea științei.