O ființă violentă a reușit să rupă lesa, și a ieșit astăzi printre oameni. Chiar și cu botniță, creatura rămâne una periculoasă!
O creatură cu botniță a fost văzută și auzită astăzi, în Parlament. Ziua de 6 decembrie este una specială, fiind dedicată aniversării Constituției. Așa că parlamentarii s-au întâlnit în cadrul unei ședințe solemne, cică. De ce spun “cică”?
Pentru că alăturarea termenului “solemn” lângă cel de “parlamentar” român pute. Nu poate fi nimic solemn în activitatea celor mai mai mari șmenari mioritici. Singurul moment solemn petrecut în Parlament, în istoria recentă, este cel în care a vorbit Regele.
Astfel, păstrând perfect “solemnitatea” ședinței, o ființă din specia “Șoșocisaurus Rex” a luat cuvântul – cu o botniță pe, evident, bot. Motivul? Pentru viețuitoarea în cauză starea de alertă este neconstituțională, iar masca de protecție similară botniței.
“I-am cerut lui Sfântului Nicolae (n.r. !!) să-mi dea un cadou de aniversarea Constituţiei. Asta mi-a lăsat. Este o botniţă, prin care Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale au fost anulate de către Parlament, preşedinte şi Guvern”, a bâiguit ființa.
“Trăiască România liberă, trăiască dreptul la liberă exprimare. Jos botniţa!”, a mai behăit aceasta în încheiere.
Felicitări “lui Sfântului Nicolae” pentru cadoul ales! Pentru la anul îi recomandăm să-i aducă și un lanț
Nu se putea găsi un cadou mai potrivit pentru specimenul în cauză. De fapt, că de aia e sfânt, Nicolae s-a gândit la binele celor din jurul creaturii, atunci când a ales cadoul. Bine executat!
Problema mare este că, prin botniță, ființa încă mai poate scuipa sau polua fonic, așa că un lanț care să ajute la izolarea acesteia ar fi mai mult decât necesar.
Îl sfătuim pe Moș Nicolae să ia legătura cu colegul său, Moș Crăciun, pentru livrarea lanțului. Nu de alta, dar cu cât mai repede cu atât mai bine! Încă un an cu această creatură în libertate ar fi prea mult. Haide Nicule, că se poate!
În fine, “ne râdem noi”, dar adevărata belea e că Șoșocisaurus are adepți. Mulți. Care, evident, vor avea drept de vot și la următoarele alegeri. Trist.
Li-beheher-ta-te!
Citește și: Covidioții au blocat activitatea spitalelor. Ce spune dr. Paul Ichim
Sursa: Ziare.Com