Managerului spitalului Victor Babeș (n.r. medic, nu instalator) – “Nu vrem să vă vedem bolnavi, mai bine ne înjurați sănătoși!”
Simin-Aysel Florescu, medic și în același timp manager al spitalului Victor Babeș București, i-a îndemnat într-un mod inedit pe negativiștii conspiraționiști să se vaccineze împotriva virusului care nu există. În plus, el este perfect conștient de reacțiile violente ale acestora, pentru că, evident, omuleții care nu au argumente au doar înjurături:
Știu că acum va urma un val de înjurături și amenințări. Mai bine astea decât un val pandemic… dar nu merge așa. Eu zic să vă vaccinați. Să vă mențineți sănătatea. Nu vrem să vă vedem bolnavi, mai bine ne înjurați sănătoși. Așa am ajuns să reacționăm… doctorii ăștia care omoară oameni și mint pentru bigfarma, și alte enormități dintr-astea.
Evident că cei cărora li se adresează nu pot fi convinși cu vorba. Pentru ei, ceea ce spune un medic are aceeași valoare cu ceea ce spune vecinul.
Din păcate, așa cum am putut constata în mai multe rânduri, aceștia pot pricepe doar dacă suferă sau dacă le moare de COVID o persoană dragă. Adică doar dacă o simt pe pielea lor. Trist.
“Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic”
Într-o postare pe Facebook, acest MEDIC face sinteza situației de rahat în care ne aflăm datorită conspiraționiștilor păreriști. O face atât de bine, încât eu nu mai trebuie să spun nimic în plus, nu pot face altceva decât să redau o parte a postării :
Avem 2/3 din nația asta care nu vrea sa priceapă nimic. Clasicul “Gica contra”, dar surpriza: de data asta “contra” este împotriva propriei vieți și sănătăți.Ce miting, ce scandal, dacă se sfârșește în spital cu masca pe figura sau și mai rău, intubat, horcăind cu ultimele puteri sub ochii terifiati ai rudelor și sub privirile disperate ale medicilor care nu mai au ce sa facă…..e prea grav….imposibil de întors din drum ….Si asta cu vaccinul peste tot, dar nu îl faceți, ca sunteti voi mai deștepți, mai școliți pe Google, ce mai încoace și încolo, doctori docenti în scrolling.Dacă ar avea acces la vaccinurile noastre ăi mai săraci din alte tari, s-ar bate pe el, ca în Filipine. Dar nu, noi suntem mai deștepți ca ei, noi alegem sa ne batem în anticorpi cu virusul și sa murim liberi de vaccin…..Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Atâta prostie.
Citește și: Covidioții nevaccinați au umplut spitalele