Ai fost la cumpărături anul acesta? Te-ai împiedicat cumva de dungile roșii pictate pe jos în magazine?
La cumpărături, românul are deprinderi dobândite pe vremea Partidului unic. Ochii la raft, mintea în stomac, pași făcuți mecanic către cel care e mai în față la coadă. Dungile pictate pe pardoselile magazinelor, pentru a înțelege orice retardat să păstreze distanța, invizibile. Exact ca semnalizatoarele la BMW. E clar că sunt acolo cu un scop, dar șopheurul nu le bagă în seamă. Că știe el mai bine.
Concret, ieri mă pălește nevoia de a merge la cumpărături. Nu cheful, nevoia – că de câte ori comand ceva la Glovo, se încurcă borcanele. Pe trotuar, plin de omuleți care mai că se izbesc unii de alții. Singura distanțare pe care o respectă cu sfințenie este cea față de rațiune. La acest capitol se stă la distanțe sigure, nu îi pândește pericolul înțelegerii.
Covidiotism de carmangerie. La cumpărături
Reușesc cu greu să evit îmbulzelile și ajung la o carmangerie. Înăuntru, cel puțin 30 de persoane pe 20 de metri pătrați. Mai aștept, zic. După vreo zece minute, în care lumea trecea pe lângă mine la pas alergător, realizez că aștept inutil să se mai elibereze.
Îmi fac curaj, intru, și mă opresc regulamentar la dunga roșie trasată pe pardoseală. După dungă, cel puțin 15 persoane, lipite una de alta și de vitrina frigorifică, cercetau avid porcăriile expuse.
Și stau. Toți treceau pe lângă mine ca pe lângă un jalon. Eram invizibil atât pentru clienții covidioți, cât și pentru vânzătoarele covidioate. Mi-am propus să nu spun nimic, și să aștept. Deja nu mai conta pierderea de timp, eram curios să văd cât va dura acest film grotesc.
A durat 20 de minute. Asta nu pentru că vreo vânzătoare ar fi ridicat privirea, sau vreun client non-covidiot s-ar fi așezat după mine, în spatele dungii de demarcație. Nu, ci pentru că îmbulzeala s-a mutat în partea opusă, probabil primiseră ceva “bun”.
Știam că, dacă voi începe să spun vânzătoarei și celor din jur “părerea mea”, aș fi avut mari șanse la ghinion – adică să cheme Poliția. Cam în starea aia eram. Am preferat să comand sec ceea ce doream, și să ies în viteză din magazin.
Concluzia nr. 1: E plin de covidioți. Problema mare nu este existența lor, ci faptul că au drept de vot.
Părerism de aprozar
După frumoasa experiență din carmangerie, mă pune dracu’ să trec și pe la un aprozar. Că de, ciorba fără legume e ca țuica fără prune!
La aprozar, treaba bună. Doar vreo 3-4 persoane, distanțare cât cuprinde. Intru eu decis să termin rapid cumpărăturile, și chiar reușesc. Când dau să plătesc, vânzătoarea avea chef de vorbă. Una-alta. La un moment dat, poc, își dă jos masca, probabil pentru a fi sigură că aud ce spune.
Și o pocnește: “Știți, eu nu cred că există COVID!”
Senzații tari. Dorința de a nu fi avut în față o covidioată, ci un covidiot, pentru a-i arunca un cartof în cap. Așa, m-am mulțumit să agit un morcov, baban, fără a spune ce aș fi intenționat să fac cu el. Mușcându-mi limba, i-am aruncat doar un “Crede, mulțumesc!”, și am rupt ușa. La figurat.
Concluzia nr. 2: Păreriștii sunt periculoși, în general. Iar atunci când vine vorba despre probleme de viață și moarte, cum ar fi o pandemie, pot fi letali. “Părerea mea…”
Îndemn către covidioți
Măi covidioților, ați făcut cumva Medicina la fără frecvență, sau poate la seral? Aveți voi păreri în domeniul medical? Știți voi de la vecina cum stă treaba?
Păi bă, ia mergeți voi la vecina să vă trateze, atunci când suferiți de vreo boală. Nu mergeți la fraierii ăia de medici. Că fraierii “nu și-au trăit viața”, ei în tinerețe stăteau cu burțile pe carte, când voi stăteați cu ele pe alte burți (sau șale, după preferințe).
Știți voi cum stă treaba cu pandemia. Apropo, ce este aceea o pandemie? Fuga la DEX, nu la PRO Tv.
Dați-vă cu părerea despre familiile și prietenii voștri. Dați-vă cu părerea despre cum se pun, sau nu, murăturile. Dați-vă cu părerea despre fotbal. Nu îndrăzniți să vorbiți despre Sf. Medicină, sau despre Știință, în general.
Părerea mea.
Citește și: Medicii români, obligați să studieze Retardologia