Domnule, nu vă supărați, ați scăpat o grenadă. Vai, mulțumesc, nu este a mea dar puneți-o vă rog în sacoșă. Eu mă duc la spital și o să văd mai tîrziu ce este cu ea. Discuția de mai sus a fost inventată de noi dar, deși pare greu de crezut, are acoperire în realitate. Iar la Galați, realitatea bate de multe ori filmele, comedii, horror sau de acțiune. Așadar, aventura s-a petrecut aseară la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Galați. Cadrele medicale au sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că un pacient are o grenadă. Din fericire, pînă la urmă s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Totul a pornit de la un tînăr care a fost adus cu salvarea la spital deoarece leșinase pe faleza inferioară. El le-a spus doctorilor că a găsit o grenadă pe malul Dunării și a lăsat-o în sacoșa cu care ulterior a fost adus la spital. Pirotehniștii, polițiștii și jandarmii sosiți imediat la fața locului au stabilit că obiectul găsit nu este o grenadă. Era vorba despre cîteva cabluri lipite cu bandă izolatoare care aveau forma unei grenade de mînă.
Nu am înțeles de ce pseudo-grenada a ajuns în sacoșa omului. Eroul poveștii noastre spune că încerca să găsească scoici pe malul Dunării în momentul în care s-a trezit cu chestia în mînă. Instantaneu, gălățeanului i s-a făcut rău, posibil de la scoici, de frică sau de la fenomenul de răcire globală. Uite așa a fost chemată salvarea dar trebuie subliniat faptul că înainte de a ateriza pe targă, omul a avut grijă să bage obiectul găsit în papornița cu scoici. Mîncătorul de scoici și-a adus aminte tocmai la spital că este înarmat și a informat cadrele medicale. După momentele de uluială, medicii au constatat că de fapt mirosurile de scoici erau mai periculoase pentru ei decît grenada-șosetă a teroristului de weekend.
Nici nu știm ce să mai zicem. Dacă omul chiar a crezut că un pumn de cabluri prinse cu bandă seamănă cu o grenadă, înseamnă că suntem vai de capul nostru în cazul în care ne atacă rușii, americanii, indonezienii, nepalezii sau marțienii. Iar dacă cetățeanul era pus pe glume, sunt evidente problemele la mansardă și poate îl trimitem pachet, undeva la dos, cu tot cu scoicile din dotare.
Un războinic în pantaloni scurți a pus pe jar spitalul județean din Galați
-->