Voi știți care-i ultima poantă în materie de administrație? Primăria Galați va participa la Gala Premiilor de Excelență în Administrație. Ne-am uitat repede pe internet să vedem dacă mai există o altă localitate mare cu numele ăsta. Nu este. Deci, orașul Galați, așezat la mila 80 a Dunării va participa la gala dedicată administrației publice centrale şi locale din România. Potrivit organizatorilor, în cadrul întîlnirii, vor fi premiate proiecte cu fonduri europene și investiții în serviciile publice, infrastructură, dezvoltare locală, culturală și socială.
Nici nu știm dacă să rîdem sau să ne enervăm. Organizatorii ne iau la mișto, nu au trecut niciodată prin Galați sau au făcut o gafă. Păi, cum să-i chemi la un eveniment dedicat administrației pe reprezentanții unei primării, renumiți pentru antitalentul în domeniu, potrivit Curții de Conturi? De aceea, am fost curioși să vedem cu ce anume se va prezenta Primăria Galați, joi, 22 octombrie, la Poiana Brașov (balul va avea loc la hotelul onorabilului George Copos). De pe internet am aflat că orașul Galați s-a înscris în competiție cu cinci proiecte. Este vorba despre implementarea sistemului inteligent de monitorizare a traficului rutier, reabilitarea axei rutiere centrale, înființarea Centrului Multifuncțional Help și modernizarea Cantinei de Ajutor Social, realizarea campusului de locuințe sociale și proiectarea subtraversării Dunării.
Mai multe nu știm despre această veselă gală. Ca urmare, ne punem imaginația la lucru. Probabil, evenimentul se va desfășura într-un club de stand-up comedy iar amfitrion va fi Toni Grecu de la grupul Divertis. Galațiul va participa la categoria „Rîdem, glumim chiar dacă murim” iar premiul va consta într-un abonament pe viața la revista Urzica. În cazul în care va cîștiga un premiu, primarul Marius Stan va veni pe scenă și le va mulțumi celor din echipa lui, familiei dar și foștilor edili Eugen Durbacă și Dumitru Nicolae. La categoria sa, Galațiul va concura cu orașele Bîrlad, Băicoi și Făurei care vin și ele cu niște proiecte interesante gen turnurile gemene înalte de doi metri, treceri de pietoni și borduri încălzite electric, pasarele futuriste peste ghena de gunoi, cazan tip ozn pentru încălzirea în sistem centralizat și podul îngropat sub movila de…pe drum. Așadar, o concurență acerbă, dar gălățenii vor ține pumnii strînși. Hai Galațiul, hai victoria!
Primar cochet caut tichie de mărgăritar. Galațiul va participa la o gală de administrație
-->