Ca bun creștin ce cred că deja v-ați prins că sînt, care nu am făcut nici o faptă rea la viața mea, care mă spovedesc de cel puțin de două ori pe lună la duhovnicul meu, am zis să nu ratez momentul de a transmite felicitări de Paște. Evident, prin intermediul telefonului mobil este cel mai simplu de realizat acest lucru. Pui mîna pe telefon și ai două opțiuni: suni sau scrii SMS. După cum am mai scris aici, mi se pare aiurea să trimiți SMS-uri nepersonalizate, luate eventual de pe internet, la toți cei pe care îi ai în memoria telefonului mobil. Eu prefer să sun, să îmi felicit rudele, prietenii și, uneori, amicii. Să vorbesc, să mă aud live cu ei, nu să comunic prin intermediul unor texte reci, scrise de alții.
Hai, pa!
Anul ăsta, de Paște, după ce am dat și am primit nșpe telefoane de felicitare, m-am pomenit că 3-4 prieteni/amici ai mei au telefonul închis. Am sunat o dată, am sunat și a doua oară, dar nimic. Știți placa: “Abonatul are telefonul închis sau nu se află în zona de acoperire…”. Inițial m-am gîndit să le trimit un SMS, pe care să îl poată citi astăzi sau mîine, cînd vor avea din nou telefoanele funcționabile. Dar am zis așa: ia stai, bre, dacă băieții ăștia au decis să rămînă fără semnal la telefon (și le-au închis intenționat, nu și-au încărcat suficient bateria sau au plecat într-o zonă unde mobilele sînt moarte), înseamnă că nu au vrut să fie deranjați, de Paște.
Or dacă nu au vrut să fie deranjați, de Paște, de ce să mă agit eu să le expediez SMS pe banii mei, ca să îi felicit cu japca?, cînd pot să îi dau elegant la gară și să le transmit prin telepatie clasica urare pe cale mai mult decît orală “Nu e, mă!”.
