Gala de box de vineri, 23 august 2013, pe care primarul Marius Stan i-a dat-o pe mînă aghiotantului său Didi Dumitru pentru a o organiza așa cum trebuie, se anunță încă de pe acum un eșec răsunător. Astăzi, pe Faleză, la ora 18.00, cînd pecheano-germanul Cristian “Hammer” Ciocan și adversarul său de vineri, norvegiano-americanul Leif Larsen, au făcut un antrenament cu public, abia dacă se strînseseră 50 de gură cască. Da, de toți erau vreo 200 de inși, dar aici includem și staff-urile boxerilor și pe atîrnătorii din administrația publică locală (gen Didi Dumitru sau Eduard Grosu), bașca ziariștii & fotoreporterii aflați în cîmpul muncii. Dar oameni care să fi venit ei din proprie inițiativă pentru a-i vedea pe boxeri în carne și oase au fost extrem de puțini.
Din această cauză organizatorii au amînat cît au putut de mult începerea evenimentului (anunțat pentru ora 18.00), poate-poate mai vin oameni. Nu, nu au venit. Pe la ora 18.17, consilierul personal al primarului Marius Stan, Didi Dumitru, a pus mîna pe microfon, a urcat pe scenă și nici că s-a mai dat jos pînă la final. De parcă el era eroul evenimentului, nu domnii Ciocan și Larsen. Nu vă mai zic că Didi Dumitru (foto jos, pe bandă) a făcut-o și pe traducătorul din engleză în română, de ziceai că-i Bendeac într-una din parodiile lui penibile de la Antena 1.
Nu-i nimic dacă nu se vînd bilete: le dați gratis!
La gala de data trecută, din februarie 2013, cînd Ciocan a boxat pentru prima dată în România, antrenamentul cu public s-a ținut în Galeriile Real. Și a fost infinit mai multă lume, deși a picat tot într-o zi de marți și parcă tot pe la ora 18.00. Acum, canci oameni, deși locul ales (Faleza) a fost mult mai la îndemînă pentru cetățeni. Și zic asta pentru omu’ vine mai degrabă pe Faleză decît la Real, ba la promenadă, ba cu motocicleta, ba să stea cu curul pe Zid. Uite că pe oameni nu i-a interesat astăzi evenimentul care precede gala de box de vineri. Undeva pe margine am văzut 2 gagici în spatele unei măsuțe, care încercau să vîndă bilete. Nu au vîndut nimic, dar problema a fost rezolvată altfel, cînd, la finalul antrenamentului, staff-ul lui Cristian Ciocan a oferit aproximativ 100 de invitații celor prezenți pe Faleză. Hai că în ritmul ăsta o să se umple patinoarul vineri seara. Dl. aghiotant Didi Dumitru ar face bine să își cheme toate rudele de la țară la acest meci. Bine, în limita a 3.000 de inși, că mai mult nu încap în Patinoarul Galați. Nu de alta, dar dacă ProTV (care va transmite în direct această gală) va fi nevoită să filmeze tribune goale, s-ar putea ca primarul Marius Stan să se enerveze cu nervii și se lase cu sînge proaspăt pe pereți.