Locuitorii din comunele gălățene din nordul județului vor fi diagnosticați și tratați cu ajutorul computerelor. Ministerul Sănătății implementează un proiect care prevede introducerea unor servicii de telemedicină în județele Galați, Brăila și Tulcea. Chestia se adresează comunităților rurale care nu au acces la servicii medicale de calitate. În traducere, asta înseamnă că pacienții de la țară vor merge la medicul de familie și, cu ajutorul unei aplicații informatice, vor primi un diagnostic de la un medic specialist aflat la kilometrii distanță. Aplicaţia permite, printre altele, realizarea de investigaţii, tip ecografie şi electrocardiograme, în timp real. În județul Galați, proiectul care va începe peste o lună, îi va cuprinde pe toți medicii de familie din Tg. Bujor și comunitățile rurale din vecinătate.
Hai că am glumit. De fapt, nu este o glumă ci un mișto și nu-mi aparține deoarece vine de la Guvern. De la Ministerul Sănătății, mai precis, care s-a bătut cu eprubeta în piept că o să facă și o să dreagă pentru amărîții din zonele rurale. Doar nu ați crezut că o să trăiască alde nea Vasile de la Chiraftei și Băleni ca în Star Trek. Nu, lui nea Vasile nu o să-i vadă ficatul, pancreasul sau plămînii nici un specialist aflat în Galați sau București deoarece autoritățile au uitat de proiect. Nu o să-i vadă nimeni lui Vasile nici măcar hemoroizii deși omul și-ar fi dat cu bucurie pantalonii jos pentru a-și arăta respectul lui de contribuabil pentru autorități. Așadar, după ce i-au instruit pe medici și au anunțat cu mare pompă binefacerile noului sistem, cei de la minister nu au mai zis/făcut nimic. Deși mai sunt doar cîteva săptămîni pînă la presupusa lansare a proiectului, nimeni nu mai știe nimic și tot nimic au primit medicii de familie cînd au cerut informații și computere celor de la București. Uite așa demonstrează autoritățile că sunt la fel de incompetente oriunde s-ar afla, la nivel local sau central.
La Galați, telemedicina s-a transformat în telecaterincă
-->