Uitaţi-vă cu atenţie la fătuca din imagine. Fac o scurtă pauză pentru a-i mulţumi unui prieten care ne-a dat pontul. Aşa că intraţi pe http://www.thefua.ro, se merită. Dar să revenim la oile noastre. Sigur e studentă la Facultatea de Drept, visează la o carieră de manechin şi lucrează la televiziune pentru că e cool şi, de fapt mai ales, pentru că a avut pile ca să se angajeze acolo.
Probabil că nu mai are fraţi sau surori, sau dacă are sînt bulangii rău de tot pentru că nu i-au spus nici pînă acum fătucii în ce hal de proastă e. Vinovaţi, cel puţin în parte, sînt şi părinţii. Soluţii se găseau: o ţineau închisă în casă, o dădeau de mică la sporturi extreme, îi citeau poveşti cu sinucigaşi, etc.
Şi eu mă simt prost cîteodată, dar cînd o văd pe duduia asta la treabă, cam prind curaj, pe cuvîntul meu. Deci, cum înţelege duda să-şi facă meseria. Ai de luat un interviu. E simplu. În principiu, pui cîteva întrebări legate de subiect, omul politicos îţi răspunde şi gata, pe 15 ale lunii te poţi duce liniştită la casierie să-ţi iei leafa. Ei bine, nu. Spui “bună seara” şi apoi îl întrebi pe intervievat: “Ce faceţi în seara asta aici?”. Şi dacă nu e destul de contrariat, insişti cu o altă întrebare inteligentă: “Cine a mai cîntat înaintea dumneavoastră?”, asta aşa, doar de încălzire. Apoi vii cu artileria grea. “Cîte piese cîntaţi?” Şi dacă cel întrebat se dumireşte din perplexul uimirii, vii cu lovitura secretă. “Cîte trupe sau cîţi artişti sînteţi în seara asta? Cîţi cîntaţi pe scenă?” Ceea ce mi se pare absolut uimitor e că fătuca a reuşit, punînd întrebări atît de prosteşti: 1) să obţină un răspuns de mare inspiraţie, şi 2) să realizeze un interviu atît de original.
