Termoficarea urbană s-a mutat la Tribunal. Cu escală pe la Poliție, ce-i drept, deoarece acolo se fac plîngerile împotriva lui x sau y. În cazul de față x este primarul Galațiului, Marius Stan, iar y are multiplu, deoarece este un personaj colectiv, format din toate persoanele care s-au perindat pe la conducerea societății Apaterm. Ați înțeles bine, actualul edil șef a făcut plîngere la Inspectoratul Județean de Poliție pentru ca instituțiile statului să înceapă o anchetă privitoare la modul cum a fost administrată societatea edilitară. Alde Cubasa și Stratulat, de exemplu, vor fi întrebați de ce s-a umplut grila de personal a societății de rude și colegi de partid, ce prime și salarii au luat șefii, cum s-au făcut diverse investiții și unde s-au dus sume importante de bani. Interesantă chestie, foarte bun și demersul primarului, păcat că a venit tîrziu, chiar înainte de priveghiul Apaterm. Și mai păcat chiar, probabil, nu se va întîmpla nimic important în urma acestor plîngeri. Eventual, gălățenii vor rămîne cu satisfacția faptului că au văzut la știri diverși cetățeni, pe vremuri personaje importante, cum fac pîrtie pe scările Tribunalului.
Tot la Palatul de Justiție au ajuns sau vor ajunge și mai mulți cetățeni certați cu administratorul imobilului în care locuiesc. Doar așa se poate explica faptul că ei au adunat datorii la întreținere cît un combinat falimentar. Sau sunt nesimțiți, ca să-l cităm pe primarul Marius Stan, atunci cînd s-a referit la băieții care conduc mașini de lux, dar au sute de milioane de lei, datorie. În momentul de față, în instanță sunt peste 1.500 de acțiuni împotriva cetățenilor rău platnici. Din cauza procedurilor complicate, procesele merg foarte greu, iar la rînd mai așteaptă încă vreo 50 de mii de cetățeni. La final, marii datornici ar putea rămîne fără apartamente.
Dată în urmărire generală, gigacaloria a ajuns la Tribunal
-->