Se cutremură Vrancea. În ultimele zile, aparatele au înregistrat numeroase mișcări ale scoarței terestre. Este o creștere a activității seismice în zona Vrancea unde au fost consemnate cutremure zilnice în ultimele șapte zile. Este vorba despre seisme cu magnitudinea de cel puțin 2,5 grade pe scara Richter.
În ultimele zile au fost și două cutremure mai puternice: primul s-a produs sâmbătă și a avut 4,2 grade pe scara Richter, iar al doilea a fost noaptea trecută, magnitudinea fiind de 4,1 grade pe scara Richter. Cutremurele au fost simțite în special în zona Vrancea-Buzău-Galați-Brăila.
Cel mai mare cutremur de anul acesta s-a produs pe 9 ianuarie și a avut 4,4 grade. Recordul ultimilor ani a fost înregistrat în 2018, pe 28 octombrie: seismul de atunci a ajuns la 5,8 grade pe scara Richter.