Nu m-am putut decide astăzi pentru nici un meci single, pe care să pariez 3 lei, astfel încît să duc la capăt planul meu cu pariul nebun (click aici) , dar ca să nu mă acuze lumea că-s neserios, că nu mă țin de rubrică, am încropit un bilet din 5 meciuri. Recunosc, toate cele 5 meciuri le-am pus la plesneală. Fără să mă întrebuințez prea mult pe statistici, pe tradiție, pe clasament, pe bioritm, pe naiba mai știe ce. Altfel spus, biletul de astăzi se bazează destul de mult pe hazard. Motiv pentru care nici nu am pretenția să îmi iasă, adică să cîștig. Din start, am zis că plec cu șanse 20% din cîștig.
1. Fortuna Dusseldorf – Borussia Dortmund, ambele echipe marchează, cotă 1,62. Inițial am vrut să pun 1 solist, adică bate Fortuna, gîndindu-mă că Borussia se va relaxa după victoria cu Real Madrid, de miercuri. Dar nu am avut curaj să pun 1 solist, așa că am optat pentru “ambele echipe marchează”. Campionatul german e pe final, iar acum lumea ar cam trebui să se descopere în apărare, deci să primească goluri.
2. Bordeaux – Reims, 1 solist. În campionatul Franței nu poți fi sigur de nimic. Dar parcă a venit vremea să mai cîștige și Bordeaux un meci acasă. M-a încîntat cota de 1,75, așa că am pariat pe ei.
3. Dinamo Zagreb – Slaven Belupo, ambele echipe marchează, cotă 1,87. Nu am încredere în campionatul Croației nici cît negru sub unghie. Am convingerea că acolo mare parte din rezultate sînt trucate de mafia pariurilor. Dar am zis că Dinamo Zagreb, fiind campioană deja, va decide să vîndă și ea un meci, astfel încît să cîștige și casele de pariuri și să piardă proștii care se ghidează doar după poziția în clasament a echipelor care joacă. Cum nu m-a lăsat mîna să pariez 2 solist, adică bate Slaven Belupo, am pus că ambele echipe marchează.
4 + 5. Și am mai pus două meciuri din Liga a 2-a din Anglia. Astea chiar că le-am pus la plesneală. Leeds – Brighton, mai mult de două goluri în meci, cotă 1.89. Și Cardiff – Bolton, ambele echipe înscriu, cotă 1.62. Cardiff este deja promovată, iar Bolton nu joacă rău în deplasare. Prin urmare, am considerat că, indiferent de scorul final al acestei partide, ambele echipe vor marca măcar un gol.
În cazul în care vor ieși toate pronosticurile de mai sus, cîștigul va fi de 50 de lei, cu 3 lei investiție.