Am rîs de șeful Apaterm Cristian Istrate cînd și-a pus boiler. Am zis uite ce băbălău, ditamai directorul la societatea care împarte apa caldă și căldura prin oraș își taie singur țeava de sub picioare. Acum ne cerem scuze. Omul știa ce știa cînd s-a dus să-și cumpere boiler. Știa ce nenororcire dădea tîrcoale Galațiului. Între timp s-a și întîmplat: orașul a rămas fără căldură și apă caldă pe termen nelimitat. De trei zile nici o picătură de apă caldă nu a mai deranjat țevile vechi din subsolul orașului. Iar mesajele despre boilere și centrale au început să se înmulțească. După șeful de la Apaterm, a venit rîndul city managerului Aurel Vlaicu să recomande aparatele minune. Sunt soluții de luat în calcul, a recunoscut mîna dreaptă a primarului Marius Stan, într-o declarație publică. Sunt soluții obligatorii, spunem noi, după ce am aflat că mult trîmbițata variantă cu preluarea CET-ului nu reprezintă altceva decît o nouă poveste a administrației Stan. După ce Stan și ai săi au mestecat subiectul luni de zile și au făcut mai multe drumuri pe la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta i-ar fi informat pe băieți că nu poate să le dea CET-ul din rațiuni economice. Cică nu ar fi rentabil pentru Guvern, pentru oraș și ar fi bine ca administrația să caute alte soluții. Puf, bum, trosc, s-a mai dus naibii un basm local, realitatea este cu dușuri și calorifere reci pînă la Paștele cailor.
Să revenim la țevile noastre. Un boiler costă de la 300 de lei în sus. Aparatul ăsta rezolva problema apei calde. O centrală costă 2.000 de lei dar cu gaz, țevi și calorifere ajunge pe la 7.000 de lei. Uite așa s-a rezolvat și problema căldurii. Bineînțeles, pentru cei care au bani. Iar cei care nu-și permit, să meargă la Primărie să-i întrebe pe edili de unde și-au cumpărat centrale și boilere, poate este ofertă.
PS. Vineri, la prînz, la Prefectură a avut loc o ședință cu subiectul termoficarea urbană. Au participat toți „granzii” Galațiului, însă nimeni nu știe ce au discutat. Ședința s-a desfășurat cu ușile închise și, probabil, Marius Stan le-a prezentat celor prezenți ultimele vești proaste. Apoi, probabil au analizat ofertele la boilere și centrale.