Am văzut că pînă şi Marius Tucă a ieşit din cuşca lui Felix pentru a se pronunţa cu privire la întreruperea meciului Rapid-Steaua. Tolontan era şi el acolo, să-i dea replica lui Crăciunescu, care, la rîndul lui, îl fugărea cu privirea prin studio pe Dumitru Dragomir. Ţara s-a împărţit în două: cei care spun că bine a făcut arbitrul Alexandru Deaconu cînd a oprit meciul şi ceilalţi, care susţin că totul este o făcătură, un blat pus dinainte la cale, după cum a insinuat ziarul Cancan, publicînd nişte poze cu cei trei arbitri bînd un suc la o terasă.
Puţin îmi pasă în cîte tabere s-a împărţit ţara. Eu consider că arbitrul Deaconu a fost depăşit de moment. A procedat exact ca un judecător care are în faţă un dosar dificil de evaluat. Un judecător care, neştiind ce soluţie să dea, o ia pe aia care îl acoperă cel mai tare din punct de vedere al regulamentului (Codul Penal, după caz). Decît să i se impute apoi că a fost indulgent cu un hoţ de brichete, mai bine îi dă 20 de ani de puşcărie, să vadă lumea cît este el de intransigent şi imun la micile ciupeli.
Evident că arbitrul Deaconu este acoperit de regulament în decizia pe care a luat-o, de a opri meciul. Dar nu despre asta este vorba. Deaconu s-a pripit. S-a pierdut cu firea. Îşi ţinea mînile în cap de parcă tocmai fusese tuns de un MIG 29. Iar dacă a plîns, nu a plîns de durere, ci pentru că nu ştia ce decizie să ia. A ales-o pe cea mai simplă: “Sting lumina şi plec!” Ca arbitru, acest judecător al unui meci de fotbal putea să demonstreze că ştie să interpreteze regulamentul în spiritul jocului, cum tot spun alde Crăciunescu & co., şi să gestioneze în mod fericit situaţia dificilă ivită. Putea să ameninţe că “evacuează sala dacă mai aude un singur zgomot” (cum spun judecătorii), putea să mai aştepte 2-3 minute pînă să decidă închiderea meciului.
Din păcate pentru el, însă, arbitrul Deaconu nu va rămîne în istorie drept arbitrul care a furat pe Rapid (căci aşa a ordonat Becali – cum spun unii), ci ca fluieraşul care a rămas mut atunci cînd trebuia să ia cuvîntul în faţa unui stadion populat cu mii se oameni, care înţelegeau ce se întîmplă, dar vorbeau în gol.
