Pentru o echipă care s-a lăsat de fotbal acum 4-5 luni, Oţelul Galaţi mimează destul de bine jocul cu chişca. Nu leagă două pase, dar se pricepe să bată auturile de poartă. Nu ştie ce-i ăla presing, dar plimbă bine mingea în pauza dintre reprize. Marchează şi goluri, nimic de zis, dar doar după ce arbitrul fluieră sfîrşitul meciului.
Pentru toate aceste performanţe, Galaţiul şi băieţii atinşi de microbul fotbalistic ar trebui să se ridice în picioare şi să mulţumească ciobanului Dorinel Munteanu. Fost Munti, zis şi Neamţu, Dorinel Munteanu şi-a găsit loc de nemuncă la Oţelul, graţie lui Marius Stan. Ieri, Oţelul a împlinit patru etape în care a marcat doar un singur gol, başca a făcut o demonstraţie de neputinţă în faţa ciungilor de la Steaua, care ştiu atîta fotbal cît cunoaşte Bergodi limba română.
Nu a deranjat atât de tare că Oţelul a luat bătaie acasă (scor 0-1), cît faptul că nu a jucat nimic. În afară de a scuipa ca un ţăran coclit printre dinţi, de 14 ori pe secundă, Dorinel Munteanu nu se remarcă prin nimic pe banca de rezerve. El însuşi este o rezervă, o roată pătrată, un junghi în coasta şi-aşa fracturată a Oţelului.
Lui Dorinel Munteanu îi trebuie doar un dram de noroc ca să reuşească să retrogradeze sezonul acesta pe Oţelul. Dar poate că nici norocul nu contează în această ecuaţie, atîta timp cît Dorinel Munteanu îl are de partea lui pe turnichetele Marius Stan.
